Samsung anunţă Galaxy Alpha, un telefon premium capabil să bată iPhone 6
Samsung Galaxy Alpha este cel mai nou telefon „de vârf“ de la sud-coreeni. Este construit pe o structură din metal, are o textură pe spate ca cea folosită pe Galaxy S5, iar ecranul a fost limitat la 4,7 inci cu o rezoluţie HD (1.280×720 pixeli). Mai mult s-ar încadra în gama mini a companiei, dar este, în fapt, un smartphone de care ducea lipsă.
Procesorul noului model este un Exynos octa core hibrid produs de Samsung, cu un procesor quad la o frecvenţă de 1,8GHz şi unul la 1,3GHz, după cum informeză Playtech . În afară de ecran, Samsung nu a făcut alte reduceri de dotări. Procesorul l-am numit, camera are 12 megapixeli cu 2,1 MP frontală, iar cea principală este capabilă să filmeze 4K la 3.840×2.160 pixeli cu o cadenţă de 30 FPS. Memoria RAM este de 2GB şi spaţiul de stocare de 32GB fără slot de card. Bateria este de 1.860 mAh.
Telefonul va fi disponibil începând cu luna septembrie, atunci când Apple va anunţa şi va avea pe piaţă noile telefoane iPhone 6. Preţul nu a fost încă anunţat pentru Galaxy Alpha, dar va fi disponibil în cinci nuanţe de culoare, în funcţie de piaţă. Rulează Android cu interfaţa Samsung şi dispune de modurile care au debutat pe Galaxy S5, cum ar fi Ultra Power Saving pentru o autonomie cât mai mare.
Sursa: adevarul.ro