Sâmbătă - congresul de înființare a Mișcării Populare

Sâmbătă - congresul de înființare a Mișcării Populare

Formațiunea politică "Mișcarea Populară" urmează să se înființeze sâmbătă, un congres în acest sens fiind programat de la ora 12,00, la Sala Palatului. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul lucrărilor congresului vor avea loc alegeri pentru președinția partidului, pentru membrii Consiliului Executiv Național, precum și pentru membrii Comisiei de cenzori și ai Comisiei de Arbitraj și Integritate.

Pe 10 octombrie, a doua zi după ce s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară, fostul președinte Traian Băsescu afirma, la Colegiul Național al formațiunii, desfășurat la Sinaia, că nu îi place actuala denumire a PMP și recomandă schimbarea în "Mișcarea Populară".

''Pregătim congresul, e foarte important, trebuie să fie un congres de relansare a partidului și să aibă și semnificația lui în schimbarea denumirii. Mie nu îmi place PMP, mă consult cu voi, eu zic să fie 'Mișcarea Populară', fără 'P' în față'', a spus atunci Traian Băsescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!