Samantha Cristoforetti va fi prima astronaută europeană care va prelua comanda Staţiei Spaţiale Internaţionale
Italianca Samantha Cristoforetti va deveni prima astronaută europeană care va prelua comanda Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în cadrul unei misiuni programate în anul 2022, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană (ESA) prin intermediul unui comunicat publicat vineri, informează AFP.
În vârstă de 44 de ani, Samantha Cristoforetti, fost pilot de avioane de luptă, este prima femeie din Italia care a devenit astronaut. Ea va zbura în 2022 spre Staţia Spaţială Internaţională alături de doi astronauţi de la NASA, Kjell Lindgren şi Bob Hines, în urma unei lansări care va avea loc din statul american Florida.
Sursa foto: www.esa.int
Aceasta va fi cea de-a doua misiune la bordul ISS pentru Samantha Cristoforetti, care a deţinut la un moment dat recordul pentru cel mai îndelungat sejur în spaţiu stabilit de o femeie în cadrul unei singure misiuni. Ea a petrecut 199 de zile pe orbita Terrei, în 2014 şi 2015.
Va fi pentru a cincea oară când comanda ISS va fi încredinţată unei femei şi pentru prima dată unei astronaute din Europa, potrivit ESA. Prima femeie care a primit titulatura de comandant al ISS a fost americanca Peggy Whitson în 2007, urmată de astronaute care proveneau tot de la NASA - Sunita Williams în 2012, ea însăşi în 2017 şi Shannon Walker în 2021.
Josef Aschbacher, directorul general al ESA, consideră că numirea astronautei italiene în această funcţie reprezintă "o sursă de inspiraţie pentru o întreagă generaţie de candidaţi care s-au înscris pentru a se alătura corpului de astronauţi ai ESA", conform comunicatului publicat vineri.
ESA a lansat la sfârşitul lunii martie o campanie de recrutare pentru viitoarea sa promoţie de astronauţi. Samantha Cristoforetti face parte din promoţia anului 2009, la fel ca francezul Thomas Pesquet. Aflat în prezent la bordul ISS, astronautul francez va prelua comanda staţiei spre finalul misiunii sale actuale.
Sursa foto: www.esa.int
Desemnarea unui comandant de bord al ISS este luată prin consens de un consiliu alcătuit din reprezentanţi ai celor cinci agenţii spaţiale care deţin statutul de partener al ISS (NASA din Statele Unite, Roscosmos din Federaţia Rusă, JAXA din Japonia, CSA din Canada şi ESA). AGERPRES