Saltul lui Joby Ogwyn de pe Everest va fi difuzat live pe Discovery, în luna mai, la nivel mondial
Saltul alpinistului american Joby Ogwyn de pe vârful Everest, cu ajutorul unui costum de zbor (wingsuit), va fi difuzat în direct pe Discovery Channel, în luna mai, în 224 de ţări din lume, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Saltul lui Joby Ogwyn de pe Everest va fi difuzat live pe Discovery, în luna mai, la nivel mondial
"Istoria se scrie sub ochii noştri", a declarat Eileen O'Neill, Group President Discovery and TLC Networks. "Discovery Channel continuă să prezinte în direct evenimente uimitoare, cum ar fi traversarea Marelui Canion mergând pe un cablu, realizată de incredibilul Nik Wallenda", a mai spus Eileen O'Neill.
Înaintea marelui eveniment, telespectatorii vor putea urmări două programe care vor dezvălui antrenamentele intensive şi pregătirile lui Joby. Programul special va culmina cu o transmisie în direct, timp de două ore, în care alpinistul va urca pe Everest, iar în final va efectua saltul. Joby va coborî 3.000 de metri cu o viteză de 240 km/h.
Prima dată când a escaladat Everestul, Joby avea 24 de ani, devenind atunci cel mai tânăr american care a reuşit această performanţă. În 2008, acesta a stabilit un nou record mondial, pentru cea mai rapidă ascensiune a Everestului, ajungând de la baza versantului sudic până în vârf în doar nouă ore şi jumătate, în condiţiile în care în mod obişnuit traseul durează trei-patru zile. De atunci, el a căutat o metodă extremă de a cuceri acest munte.
"Aceasta va fi încununarea visului meu. De mic copil mi-am tot imaginat cum ar fi să zbor. Şi nu m-aş putea gândi la un loc mai spectaculos decât Everestul pentru un zbor adevărat. Absolut tot ce am realizat până acum în viaţă nu a fost decât o pregătire pentru ceea ce urmează", a declarat Joby.
În timpul antrenamentelor, Joby va face zeci de salturi-test în California, Florida, Utah şi în Alpii Elveţiei. După pregătiri minuţioase, va ajunge în Himalaya pentru antrenamentul final, iar, după şase săptămâni de aclimatizare, Joby şi echipa lui vor fi pregătiţi să urce Everestul.
Evenimentul prezentat în direct este produs de Peacock Productions pentru Discovery, cu Gretchen Eisele, Colleen Halpin, Benjamin Ringe şi Knute Walker ca producători executivi. Sharon Scott este President & GM al Peacock Productions. Howard Swartz este producătorul executiv pentru Discovery.
Discovery Communications este una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor documentare, având peste 2,5 miliarde de abonaţi în peste 220 ţări şi teritorii.
În România, Discovery Networks distribuie în prezent zece televiziuni: Discovery Channel, TLC, Animal Planet, ID Investigation Discovery, Discovery Science, Discovery World, Discovery HD Showcase, Animal Planet HD, Discovery Science HD şi Discovery Turbo Extra HD.
Sursa: mediafax.ro