Salonul de Carte Bookfest Timişoara 2020 a fost anulat pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului
Ediţia din acest an a Salonului de carte Bookfest Timişoara 2020, care trebuia să aibă loc în perioada 12-15 martie, a fost anulată în contextul măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului virus COVID-19.
"Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a analizat situaţia creată de anunţul autorităţilor din data de 8 martie privind interzicerea adunărilor publice de mai mult de 1.000 de persoane în întreaga ţară şi a decis anularea celei de-a IX-a ediţii a Salonului de Carte Bookfest Timişoara, programată în perioada 12 - 15 martie 2020. Regretăm că nu putem fi alături de publicul şi autorii împreună cu care organizăm Salonul de Carte Bookfest Timişoara, dar prioritatea în acest moment o reprezintă siguranţa persoanelor. Sperăm ca situaţia să revină la normal cât mai curând şi ca ediţiile următoare ale Salonului de Carte Bookfest să se desfăşoare fără niciun impediment", potrivit site -ului Salonului de Carte Bookfest.
Autorităţile au interzis, de duminică, în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local. Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită.
"Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31 martie. Ele sunt prevăzute până în data de 31 martie. Ele pot fi prelungite în funcţie de evoluţia la nivel european şi mondial. Măsura vizează atât activităţile publice, cât şi cele private desfăşurate în interiorul unei incinte sau în aer liber. Este o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară", a spus Arafat. AGERPRES