Salata produsă în România, disponibilă toată iarna

Salata produsă în România, disponibilă toată iarna

Solariile abundă în continuare de legume și verdețuri gata să fie culese. Salata, ceapa verde sau ridichile de la producătorii locali au prețuri un pic mai piperate decât cele din supermarket, însă producătorii lor spun că diferența este justificată.

Trei lei costă o salată uriașă abia recoltată din solariile unui fermier buzoian. Are frunza fragedă, gust intens și nu conține chimicale, ne asigură producătorul ei.

„Această salată depășește 600 de grame, lejer. Ea, normal, trebuie să aibă de la 400, 500 de grame. Asta depășește sigur. E un soi de salată care se pretează și pe timp de iarnă, adică chiar dacă ajung temperaturile și la zero grade, tot nu afectează”, spune Mircea Tatu, fermier din Cochirleanca, Buzău.

Mircea Tatu cultivă salată verde pe o suprafață de 600 de metri pătrați. Din solariile sale, legumicultorul buzoian aprovizionează mai multe piețe din regiune până la sfârșitul iernii.

Salata proaspătă se vinde cu cel puțin doi lei bucata. SURSA I. Bunilă

Salata proaspătă se vinde cu cel puțin doi lei bucata. SURSA I. Bunilă

Salata verde se vinde în piață cu cel puțin 2 lei bucata, în funcție de calitate, mărime, însă poate fi și mai scumpă. La tarabe, verdeața costă de aproape două ori mai mult decât la poarta fermei.

„Diferența este dată de cheltuielile de transport, de chiria la tarabă, de persoana care stă să o vândă, pentru că la tarabă nu se vând cantități foarte mari și atunci trebuie să stea cineva acolo tot timpul, sunt costurile cu tarabele, chiria”, spune legumicultorul buzoian.

Fermierii au vești bune pentru toți cei care sunt în goana după verdețuri și legume sănătoase, produse în sol românesc. Pe lângă salata și ridichile gustoase și sănătoase, legumicultorii din regiune au și alte verdețuri gata de cules și oferit clienților de sărbători.

„Am recoltat câteva fire de ceapă pe care le pregătim în legături pentru clientul final. O astfel de legătură de la poarta fermei pleacă cu 1,2 lei. Este mai scumpă cu zece la sută, estimăm noi, pentru faptul că s-au scumpit și inputurile gen folie, motorină, semințe”, spune un legumicultor din Galați.

Legumicultorii muncesc pe brânci pentru a putea aproviziona piețele agroalimentare în perioada premergătoare sărbătorilor.

Fermierii locali promit că vor avea suficientă marfă la vânzare în această perioadă. Cât privește prețul trufandalelor, legumicultorii spun că acesta poate fi mai mare, mai ales la tarabele samsarilor.

Salata, de exemplu, deși pleacă de la poarta fermei cu cel mult doi lei bucata, ajunge să coste în piață chiar și dublu. Ceapa verde se vinde în piață cu cel puțin doi lei legătura, iar mărarul și leușteanul costă 1,5 lei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!