Salariu minim de 3000 de lei în 2023, din care 200 scutiți de taxe. Surse

Salariu minim de 3000 de lei în 2023, din care 200 scutiți de taxe. Surse

Liderii guvernamentali au ajuns la un consens pe tema majorării salariului minim. Potrivit Guvernului, salariul minim va fi majorat la 3000 de lei, 200 de lei fiind scutiți de taxe. De asemenea, salariul minim pentru sectorul construcțiilor va ajunge la 4.000 de lei.

Liderii Coaliției de guvernare au ajuns la un consens pe tema creșterii salariului minim FOTO Arhivă

Liderii Coaliției de guvernare au ajuns la un consens pe tema creșterii salariului minim FOTO Arhivă

UPDATE Salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2023 a fost discutat la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în timpul întâlnirii au fost analizate propunerile patronatelor și sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu data de 1 ianuarie 2023.

„Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023”, arată sursa citată.

Nicolae Ciucă a precizat că a consider necesar „să ne consultăm pe acest subiect cu partenerii sociali, pentru ca în funcție de propunerile lor și de perspectivele bugetare pentru anul viitor să venim cu o soluție realistă pentru contextul actual”.

„La reuniunea de astăzi a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din partea Guvernului au mai participat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja”, se arată în comunicatul Guvernului.

Știrea inițială

Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat anterior că majorarea salariului minim la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023, va fi discutată miercuri în Consiliul Tripartit, în contextul în care liderii guvernamentali nu ajunseseră încă la un consens pe tema sumei neimpozabile.

Ministrul a amintit de la jumătatea anului 2022, Guvernul a pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei, pe care să o poată include în salariul angajaţilor săi, fără a se percepe vreo taxă. „Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică şi anume să nu îi taxăm”, a mai spus Budăi.

Sindicatele cer majorarea salariului minim la 3.000 de lei

În urmă cu câteva zile, Blocul Național Sindical anunța că a cerut Coaliției de guvernare să ia urgent o decizie privind creșterea salariului minim pe economie, argumentând că România are al treilea cel mai mici salariu din UE.

În sprijinul cererii sale, BNS argumentează că sunt aproximativ 1,2 milioane de români care trăiesc de la o lună la alta cu un salariu brut de 2.550 de lei. Acest venit trebuie majorat la 3.000 de lei! În acest moment, România are al treilea cel mai mic salariu minim brut din UE, după Letonia și Bulgaria.

PSD a transmis joi într-un comunicat de presă că majorarea salariului minim brut, la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023, este necesară pentru înscrierea României în calendarul implementării Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, adoptată de Consiliul European în octombrie 2022.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!