Salariaţii Institutului Naţional de Statistică reiau protestele
Salariaţii membri de sindicat ai Institutului Naţional de Statistică se vor întâlni începând de luni, timp de 15 minute, în timpul pauzei, în faţa instituţiei pentru a discuta despre discriminarea salarială la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de salariaţi aparţinând administraţiei centrale, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel Alfa.
Reprezentanţii sindicatului solicită aplicarea în integralitatea ei a legii de salarizare, menţionând creşterea inflaţiei şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare.
"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie - FNSA şi Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB (membru al acestei federaţii) au supus atenţiei Guvernului României şi au solicitat de mai multe ori în ultimii ani eliminarea de îndată a discriminării salariale a angajaţilor din Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Direcţiilor Judeţene de Statistică în raport cu alte categorii de salariaţi din administraţia centrală", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii sindicatului susţin că, deşi ar fi trebuit ca, începând cu 1 ianuarie 2022, aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia au, în continuare, veniturile blocate la nivelul anului 2020, în vreme ce alte instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi INS, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017.
"Începând de azi, în fiecare zi lucrătoare, salariaţii membri de sindicat, se vor întâlni, timp de 15 minute, în timpul pauzei, în faţa instituţiei pentru a discuta despre discriminarea salarială la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de salariaţi aparţinând administraţiei centrale, aplicarea în integralitatea ei a legii de salarizare, creşterea inflaţiei şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, în paralel cu această acţiune, la nivelul SINSB a fost demarată procedura de consultare a membrilor de sindicat în vederea organizării şi a altor forme de protest, pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariaţii INS.
"FNSA va sprijini necondiţionat demersurile membrilor Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, nevoiţi să recurgă la acţiuni de protest din cauza refuzului repetat al Guvernului de a aplica în mod unitar şi nediscriminatoriu legea salarizării, deşi în cursul acestui an au existat mai multe întâlniri cu factorii de decizie care au lansat doar promisiuni deşarte", se mai spune în comunicat. AGERPRES