Salariaţi, funcţionari şi pensionari manifestează în Franţa împotriva politicii sociale a lui Macron

Salariaţi, funcţionari şi pensionari manifestează în Franţa împotriva politicii sociale a lui Macron

Salariaţi, funcţionari şi pensionari au declanşat marţi o serie de manifestaţii în Franţa, pentru a-i cere preşedintelui Emmanuel Macron o politică "mai puţin liberală", însă fără a reuşi să mobilizeze mari mulţimi, informează AFP.

La Rennes (vest), manifestaţia a reunit câteva mii de lucrători feroviari, pompieri, salariaţi şi pensionari, în timp ce în Marsilia (sud) la manifestaţie au venit să participe 40.000 de oameni, potrivit sindicatului CGT, în timp ce poliţia vorbeşte de numai 5.300 de manifestanţi.

"A investi în politica socială nu înseamnă să iroseşti banii aiurea, aceasta chiar este o investiţie!", a declarat Jerome Capdeville, un responsabil al sindicatului FO, în oraşul Perignan (sud), exprimându-şi totodată regretul pentru slaba mobilizare, cu numai 1.500 de oameni în stradă.

La Paris, circa 15.000 de oameni, potrivit sindicatelor, 2.900, potrivit poliţiei, au venit să apere "modelul social şi republican".

În jur de o sută de manifestaţii au avut loc în toată Franţa. Această dată de 9 octombrie a fost aleasă în prealabil de către organizaţiile de pensionari pentru a protesta împotriva indexării considerate prea slabe a pensiilor lor.

Aceste manifestaţii s-au succedat după lansarea unui vast plan de reforme al preşedintelui Macron, ales în 2017, în special împotriva unei reforme a SNCF, operatorul căilor ferate franceze, care a declanşat de asemenea cea mai lungă grevă a companiei.

Însă, aceste contestaţii nu au reuşit până acum să determine guvernul să renunţe la reforme, chiar dacă actuala cotă de popularitate a lui Emmanuel Macron se află la minimul său istoric. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…