Sălaj: O sticlă cu un document vechi, descoperită în fundația casei memoriale Iuliu Maniu

Sălaj: O sticlă cu un document vechi, descoperită în fundația casei memoriale Iuliu Maniu

O sticlă cu un document foarte vechi, conținând cel mai probabil numele meșterilor care au ridicat clădirea în urmă cu aproape un secol și jumătate, a fost descoperită, miercuri, de muncitorii care lucrează la consolidarea casei memoriale Iuliu Maniu, din Bădăcin.

"Săpând la fundație, muncitorii au descoperit o sticlă, pe care, din păcate, din neatenție au spart-o. Sticla avea în ea un document vechi, o foaie de hârtie pe care, la o primă cercetare, am reușit să descifrăm un singur cuvânt, în limba maghiară — "komovesek", adică "meșteri", alături de mai multe nume. Sunt probabil meșterii care au lucrat la ridicarea casei, în 1879.

E posibil să fie și alte informații, dar trebuie cercetat mai atent documentul, poate chiar de către specialiști de la Muzeul Județean", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preotul Cristian Borz, cel care se ocupă de proiectul de restaurare a casei memoriale.

Clădirea este monument istoric memorial, fiind construită în anul 1879 de către tatăl marelui om politic, Ioan Maniu, descendent pe linie paternă din familia lui Simion Bărnuțiu. La conacul de la Bădăcin s-au luat decizii importante pentru națiunea română din Transilvania. Aici s-au întâlnit oameni politici care au realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Cristian Borz, preot greco-catolic în Bădăcin, a inițiat un proiect de strângere de fonduri pentru reabilitarea casei, în mai multe etape, prima fiind cea de consolidare a fundației, pentru că în caz contrar exista riscul prăbușirii.

Potrivit preotului, după anul 1947, când Iuliu Maniu a fost arestat, casa a fost transformată pe rând în depozit de îngrășăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii și, în ultima perioadă, cămin pentru copii cu handicap sever. În tot acest timp clădirea a fost prost întreținută.

Casa este construită din materiale tradiționale — lemn, cărămidă și parțial din cărămidă nearsă, din această cauză procesul de deteriorare fiind extrem de rapid.

Până în prezent s-a strâns suma de 70.000 de lei, suficientă pentru prima fază menționată, ce a și demarat la începutul lunii noiembrie și se va finaliza în circa două săptămâni. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”