Șah: Interes uriaș pentru confruntarea Maria Muziciuk - Hou Yifan, care stabilește campioana mondială
Confruntarea dintre Maria Muziciuk (Ucraina), campioana en titre, și Hou Yifan (China), pentru stabilirea noii regine a șahului mondial, este urmărită cu un interes uriaș de amatorii acestui sport de pe toate continentele. Un mare număr de jurnaliști sunt prezenți la Lvov, unde se joacă meciul, iar pasionați de șah din întreaga lume urmăresc partidele live pe site-ul oficial al confruntării: http://lviv2016.fide.com.
După două partide, Hou Yifan conduce cu scorul de 1,5-0,5, iar vineri este prima zi de pauză.
Iată cum arată programul în continuare: pe 5 și 6 martie, partidele cu numărul 3 și 4. Pe 7 martie este a doua zi de pauză, urmată de partidele 5 și 6 pe 8 și 9 martie.
Zile de pauză mai sunt pe 10, 13, 15 și 17 martie. Partidele următoare au loc pe 11 martie a 7-a partidă, pe 12 a 8-a, pe 14 a 9-a, pe 16 a 10-a.
Pe data de 18 martie au loc partidele de departajare, dacă este cazul egalității după 10 partide, precum și ceremonia de închidere.
Confruntarea care are loc la Palatul Potocki, din Lvov, oraș din vestul Ucrainei.
Fondul de premiere este de 200.000 euro, împărțit în 60 la sută pentru câștigătoare și 40 la sută pentru jucătoarea care a pierdut.
Marea maestră internațională Maria Muziciuk (2.554 ELO), care va împlini 24 de ani la 21 septembrie, deține coroana supremă din anul 2015.
Marea maestră internațională Hou Yifan (2.673 ELO), care a împlinit sâmbătă 22 de ani, a fost campioană mondială în perioadele 2010-2012 și 2013-2015.
AGERPRES