Şah: Caruana, Nepomniaci şi Gukesh, printre participanţii la etapa de la Bucureşti a Grand Chess Tour

Şah: Caruana, Nepomniaci şi Gukesh, printre participanţii la etapa de la Bucureşti a Grand Chess Tour

Marii maeştri Fabiano Caruana (SUA/Nr. 2 mondial), Ian Nepomniaci (Rusia/Nr. 4 mondial) şi indianul Dommaraju Gukesh (India/Nr. 6 mondial), recentul câştigător al Turneului Candidaţilor de la Toronto, se numără pe lista participanţilor la etapa de la Bucureşti (Chess Classic Romania 2024) a circuitului mondial Grand Chess Tour, prevăzută între 24 iunie şi 6 iulie, conform unui comunicat de presă al organizatorilor.

Fabiano Caruana. FOTO: Arhiva Adevărul

Fabiano Caruana. FOTO: Arhiva Adevărul

Printre cei invitaţi, cu un wild card, se numără şi tânărul mare maestru român Bogdan Daniel Deac, 22 ani, 42 mondial şi nr. 2 în România. La 12 ani şi şapte luni, el a devenit cel mai tânăr maestru internaţional din lume, iar la 14 ani a ajuns mare maestru, numărându-se printre cei mai tineri jucători din istorie care a reuşit acest lucru. Prezenţa sa devine o tradiţie în cadrul turneului de şah, aceasta fiind cea de-a patra sa participare în etapa de la Bucureşti.

Pe lista celorlalţi participanţi figurează americanul Fabiano Caruana, 31 ani, locul 2 mondial, câştigătorul Grand Chess Tour 2023 de la Bucureşti, rusul Ian Nepomniaci, 33 ani, locul patru mondial, dublu câştigător al Turneului Candidaţilor, uzbekul Nodirbek Abdusattorov, 19 ani, locul 5 mondial, indianul Gukesh Dommaraju, 17 ani, locul 6 mondial, care a câştigat recent Turneul Candidaţilor şi care a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care va lupta pentru titlul mondial, americanul Wesley So, 30 de ani, locul 9 mondial, indianul Praggnanandhaa Rameshbabu, 18 ani, locul 14 mondial, olandezul Anish Giri, 29 de ani, locul 15 mondial, francezii Alireza Firouzja, 20 de ani, locul 16 mondial, câştigătorul Grand Chess Tour 2022 şi respectiv Maxime Vachier-Lagrave, 33 de ani, locul 20 mondial.

Turneul de la Bucureşti va fi de şah clasic, în care jucătorii vor juca în sistem turneu închis, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat.

Premiile etapei din România ajung la 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit se cifrează la 1,5 milioane de dolari, dintre care 350.000 de dolari pentru etapa de şah clasic şi 175.000 dolari pentru fiecare etapă de şah rapid şi blitz. Totodată, ediţia de anul acesta va avea şi un fond de premii bonus, în valoare de 275.000 de dolari, care vor fi acordate primilor clasaţi la finalul întregului turneu.

Grand Chess Tour este un circuit internaţional de şah, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari ''ambasadori'' ai şahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour şi a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori, se mai arată în comunicat.

Pentru mai multe detalii şi pentru cele mai recente ştiri despre circuit, puteţi vizita www.fundatiasuperbet.ro, www.superchess.ro, www.grandchesstour.org şi urmări reţelele sociale ale Fundaţiei Superbet şi GCT.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…