„Șacalul” nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții

„Șacalul” nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții

Individul poreclit Șacalul, principalul suspect al celor două crime din Constanța, a contestat măsura arestării preventive și cere să fie cercetat în arest la domiciliu. Neculai Mitrea nu recunoaște că le-ar fi ucis pe Delia și Denisa, scrie stirileprotv.ro.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!