
„Să se mărite cu Makaveli ăla și să-i ia lui numele”. Fostul soţ al Dianei Şoşoacă vrea să facă apel la decizia de divorţ
Silvestru Șoșoacă este de două ori supărat după ce magistraţii au decis oficial desfacerea căsătoriei dintre el şi Diana Şoşoacă: o dată pentru că acesteia i s-a permis să-i folosească în continuare numele de familie, iar a doua oară pentru că divorţul s-a pronunţat din „culpă comună”.
După opt ani de căsnicie, Silvestru Şoşoacă a fost cel care a inițiat acțiunea de divorț, în martie 2023, la scurt timp după ce soţia sa l-a exclus din Partidul S.O.S. România, formațiune politică pe care o conduce.
El susține că nu este de acord cu decizia judecătorilor şi că intenţionează să facă apel, considerând că el este nevinovat și că vina pentru destrămarea căsătoriei îi aparține exclusiv fostei partenere.
„Sunt supărat din cauza faptului că această căsătorie este desfăcută din culpă comună. Unde o fi fost culpa mea?! Adică m-am auto-exclus eu din partid, de capul meu, singur?! Am încălcat statutul, am făcut harcea-parcea legea partidelor și am încălcat legislația României pe chestia asta?! Nu. Ea a făcut-o”, s-a dezlănţuit Silvestru Şoşoacă împotriva fostei soţii, potrivit Fanatik.
„Singura ei martoră, o deputată, a fost de partea mea, practic. A spus că nu-și dorește numele Șoșoacă decât pentru PR, pentru presă, în niciun caz că-i trebuie. Și cam atât. Nici martorii n-au ținut cu ea. Doar judecătoria… Era o blondină frumoasă acolo la judecătorie, recunosc. O judecătoare, președintă de instanță. Am crezut că va înțelege situația. Dar văd că… nu prea a înțeles-o!”, a mai spus el.
„Să se mărite cu Makaveli ăla și să-i ia lui numele”
Şi mai supărat este, însă, Silvestru Şoşoacă din cauza faptului că magistraţii au decis că Diana Şoşoacă îi poate păstra numele de familie după divorţ. El spune că intenţionează să facă apel împotriva acestei decizii şi i-a recomandat fostei sale soţii „să se mărite cu Makaveli ăla și să-i ia lui numele”.
„În continuare, cred că numele meu trebuie să-mi rămână doar mie. Ce rost are ca pe ea să o cheme Șoșoacă? Nu se poate decupla odată pentru totdeauna de numele meu, să o cheme doar Iovanovici? Dacă e atât de valoroasă cât crede ea și cât spune că ar fi, își face o carieră pe numele Iovanovici, nu? Sau să se mărite cu Makaveli ăla și să-i ia lui numele. Habar nu am cum îl cheamă pe ăla”, i-a recomandat el Dianei Şoşoacă.
El face referire la Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele Makaveli . Influencerul a fost consilier al liderului SOS Dianei Şoşoacă, acesta promiţându-i un post la Parlament, unde în cele din urmă a şi fost anagajat pe funcţia de curier personal la biroul senatorului S.O.S. România Ninel Peia. Sâmbătă, 7 aprilie, Makaveli, care a făcut campanie electorală şi pentru Călin Georgescu, a anunţat că-şi va depune demisia , pentru că timpul nu-i permite să onoreze obligaţiile de serviciu.
În ceea ce priveşte apelul la decizia magistraţilor privind desfacerea căsătoriei dintre el şi Diana Şoşoacă, Silvestru Şoşoacă spune că îşi asumă riscul ca fosta sa soţie să-i ceară de această dată despăgubiri şi mai mari, după ce anterior i-a fost respinsă solicitarea pentru 2 milioane de euro.
„Poate să ceară și 10 milioane de euro de data asta (la apel, n.r.), niciun fel de problemă. Îmi asum. Într-o justiție normală, eu ar trebui să fiu cel mai liber om din lume, să merg cu mâinile în buzunar, fluerând, uitându-mă la floricele din copaci. Dar e o lume urâtă și o dreptate care nu există în justiție. Și atunci sunt un pic temător. Nu pot să spun că nu mi-e teamă, dar îmi asum riscurile astea, pe cuvântul meu, pentru un simplu cuvânt acolo. Culpă comună. Mă, nu e culpă comună. Nu e vina mea. Păi dacă nu e vina mea, cum să accept asta?”, a sus bărbatul revoltat.
Sursa: adevarul.ro