S-a terminat trocul pe sinecuri în Parlament. Cine și ce funcții vor fi ocupate. Bădălău n-a tras lozul cel mare

S-a terminat trocul pe sinecuri în Parlament. Cine și ce funcții vor fi ocupate. Bădălău n-a tras lozul cel mare

Conducerea Parlamentului a luat act joi de încheierea termenului de depunere a candidaturilor pentru cele 5 instituții la care Legislativul trebuie să numească oameni în funcții. Negocierile parlamentare pentru numiri importante la 5 instituții cheie sunt aproape de final. Surse politice au declarat pentru  HotNews.ro că la majoritatea instituțiilor s-au decis oamenii care vor fi validați.

Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) rămâne în cărți, susținut de PSD și PNL, Nicu Marcu.

La ANRE, potrivit surselor citate, PSD a cedat funcția de vicepreședinte către liberali. Inițial, în interiorul PSD a fost o luptă intensă pentru postul de vicepreședinte ANRE fiind vehiculate trei nume: președintele comisiei de industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, senatorul Gheorghe Marin și Marian Neacșu.

Iulian Iancu nu a fost agreat de actuala conducere a PSD iar Marian Neacșu va fi propus pentru un post de simplu membru la ANRE.

Astfel, din partea PNL și-au depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte Mircea Man și Teodor Atanasiu. Liberalii decid la începutul săptămânii viitoare care va fi alesul.

Toni Greblă este susținut pentru funcția de președinte la secția drept public din Consiliul Legislativ iar Mariana Moț pentru funcția de președinte secția de drept privat.

La Curtea de Conturi Niculae Bădălău va fi propus pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit după ce înțelegerea dintre PSD și Pro România pentru aceste nominalizări a picat iar Ilie Sîrbu va fi propus pentru funcția de consilier fiscal.

Pentru Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării lucrurile nu s-au tranșat deocamdată. Propunere PMP pentru funcția de simplu membru la CNCD, Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal - se menține și cel mai probabil va fi validată de către Parlament.

Plenul Parlamentului se va reuni pe 24 iunie pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, ANRE și Consiliul Legislativ. Astfel la ASF urmează să fie numit preşedintele pentru restul de mandat până în noiembrie 2023, la ANRE - un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ - un preşedinte Secţie de drept public şi un preşedinte Secţie de drept privat.

Numirile pentru Curtea de Conturi și CNCD vor fi validate de Parlament în termen de 10 zile de la finalizarea depunerii candidaturilor, mai exact după data de 27 iunie.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…