S-a terminat America Express. Cine sunt marii câștigători din sezonul 5
Celebrul traseu de pe Drumul Aurului a ajuns la final, duminică seară. Marea finală s-a desfășurat între cele mai competitive echipe care au fost aproape una de cealaltă până la final.
Foto a1.ro
Andreea Bălan și Andreea Antonescu împreună cu Nelu Cortea și Cătălin Bordea au ajuns în marea finală din America Express și au luptat pentru marele premiu de 30.000 de euro și titlul de câștigător al acestei competiții.
Marea finală a fost și cursa cea mai dificilă în care echipele au avut de găsit foarte multe indicii pentru a găsi locul în care Irina îi aștepta cu marele trofeu. Primele misiuni din ediția 41 i-au încălzit pe concurenți pentru ceea ce urma.
Aceștia au avut de găsit indicii sub forma unor numere pentru a debloca tableta și pentru a răspunde corect la întrebările adresate de foști cocnurenți. Cele două echipe au aflat codurile corecte după ce au băut cafele, au numărat steagurile României și au descifrat codul chiar și dintr-un cântec.
Cea mai importantă misiune a fost la casa lui Rafael Nunez, primul președinte columbian, acolo unde au trebuit să învețe cifre în limbajul Braille. Această misiune le-a fost de ajutor pe tot traseul deoarece competiția s-a bazat foarte mult pe limbajul Braille chiar și la ultima misiune înainte de marele final.
A urmat o misiune în care concurenții au zburat pe plajă cu parapanta pentru a identifica numerele lipsă dintr-o ecuație. A urmat înotatul cu o canoe pentru a lua un alt indiciu de la o geamandură. A fost misiunea în care cele două echipe au fost una lângă cealaltă și chiar erau aproape să se accidenteze după ce bărcile s-au ciocnit.
Cele două echipe au trecut și pe la un palat acolo unde au avut de umblat în șapte acvarii pline cu diverse vietăți, misiune la capătul căreia au primit cheia de la un hotel.
La hotel au fost întâmpinați cu un telefon pe care au discutat cu cei dragi înainte de a face cea mai importantă misiune din America Express. Aceștia au avut de trecut de un escape room în care trebuiau să găsească cifrele cu care să deblocheze cufărul.
Drumul Aurului a fost aproape de final când odată ajunși la India Catalina concurenții au primit o nouă tabletă pentru a identifica o persoană, aflată în mers, care le-a dat ultimul indiciu. După ce și-au dat seama că o tânără aflată în caleașcă ascunde ultimul indiciu, Nelu și Cortea s-au grăbit să ajungă la Irina bănuind că asta este finalul.
„Ăsta cred că e capătul!”, a zis Cortea, convins că se apropie marele final.
Echipele au alergat la castelul San Felipe, acolo unde Irina Fodor i-a primit într-un cadru de vis.
Bordea și Cortea sunt marii câștigători
Odată ajunși la Irina Fodor, Bordea și Cortea au crezut că nu sunt primii, după ce Irina le-a spus că i-a așteptat și pe ei deși ceilalți deja au plecat. Ea i-a pus să încerce cheia în cufăr, de unde au scos marele trofeu.
„Cred că și voi mai aveți o cheie. Hai să vedem dacă și a voastră se potrivește”, a spus Irina Fodor.
„N-am muncit pentru ceva așa de mult în toată viața mea”, „Nu se compară cu absolut nimic”, au zis ei, obosiți, dar fericiți că au reușit, potrivit a1.ro .
Andreea Bălan și Andreea Antonescu au ajuns la scurt timp după băieți. Ele s-au bucurat pentru victoria băieților alături de care au dus o luptă corectă și foarte strânsă în marea finală.
„Ne-am bucurat pentru băieți, ne bucurăm, am dorit o luptă corectă și am dorit o luptă alături de niște oameni puternici, pe care i-am susținut din prima secundă”, au zis Andreele.
Sursa: adevarul.ro