„S-a schingiuit fizic ca să ajungă unde a vrut să ajungă”/Un fost colaborator al Simonei Halep rupe tăcerea

„S-a schingiuit fizic ca să ajungă unde a vrut să ajungă”/Un fost colaborator al Simonei Halep rupe tăcerea

Cosmin Hodor, fost manager de comunicare al Simonei Halep, consideră inadmisibil atât felul în care vorbesc unii oameni acum despre sportiva suspendată patru ani, dar și faptul că românca a fost amânată un an pentru a primi acest verdict.

Mai mult decât atât, acesta a dezvăluit cât de atentă era sportiva la alimentele pe care le consuma pe vremea când el făcea parte din staff.

„Îmi pare foarte rău pentru tot ceea ce i se întâmplă și nu merită. Deci pentru ceea ce a dat Simona României în ultima perioadă în care sportul din România era inexistent, la fotbal – pe nicăieri, mai eram la handbal, dar nu eram… totuși e un sport de echipă. Simona vine dintr-un sport individual pe care sute de mii de oameni îl practică și ea a fost numărul 1 mondial. Nu putem să uităm când ne făceam programul zilei după meciurile ei. Câștiga totul, ne mândream cu ea, era Simona noastră, era Simona românca, deci nu putem să uităm ce a dat ea și ce presiune a dus pe umeri și chiar a gestionat-o foarte bine pentru cât de mare a fost în momentul ăla.

Nimeni nu îi poate lua lucrurile astea și nu are nimeni niciun drept să se atingă de cariera ei și de ceea ce a realizat la momentul ăla. Deci toată «hate-ăreala» asta că «v-am spus eu», că «nu merita la Wimbledon»… Ce afirmații sunt astea? Păi, ce sacrificii faci să ajungi acolo zi de zi! Și când ești numărul 1 mondial nu e o fericire constantă mai ales că viața e cu suișuri și coborâșuri. Și cât trebuie să ții pe umerii tăi, să duci o națiune în spate când intri pe teren, ți-e rău, nu ți-e rău, te doare burta, nu te doare, ai și tu problemele tale de fată… Tu să intri pe teren și să câștigi… Nimeni nu te înțelege. Dacă ești un pic moleșită, toată lumea: «A, i-a dat meciul, nu a jucat». Românii sunt părerologi în necunoștință de cauză, de pe niște canapele, fără să îi fi văzut pe majoritatea. Eu merg la multe turnee și nu mă întâlnesc cu oamenii care își dau cu părerea la niciun turneu. Eu nu îi văd. Ei stau în fața televizorului.

Din păcate, a căzut într-o chestie total nevinovată, chiar dacă este singura răspunzătoare de ceea ce se întâmplă în viața ei, cum și eu singurul răspunzător de ceea ce se întâmplă în viața mea, și tu la fel, nu are nimeni din exterior… Ea trebuie să lupte și să dovedească, pentru că știu că e foarte curată și era chiar nebună cu chestiile astea. Nu putea să bea nimic, ne punea să citim etichete, să vedem… Adică nu poate să îi ia nimeni performanțele și ce a făcut Simona pentru țară și pentru sportul românesc.

Și, din păcate, trebuie să accepte cu demnitate toată situația asta și să se lupte cu ăia care au ținut-o un an, cu ăia care au adus-o în situația asta, care și-au dat acceptul, cu ceilalți care spun că pașaportul biologic… și l-au scos după șase luni… Adică tu ești complice la o chestie sau cum vin lucrurile astea? Pentru ce ai ținut-o atât, ca să îi dai acum patru ani? Dacă ei îi dai patru ani, altuia ce… E mult prea dur ce i se întâmplă și numai în pielea ei să nu fii! Îi doresc putere să se lupte cu toată lumea pentru că nu merită ce i se întâmplă.

Mă enervează subiectul ăsta… Lumea care e foarte rea ce a făcut? Adică pe ea cine o judecă? Oameni care nu au organizat un karaoke în viața lor! Vin și își dau cu părerea desre un sportiv care a fost numărul 1 mondial. De mică a făcut niște sacrificii, s-a schingiuit fizic ca să ajungă unde a vrut să ajungă, deci hai să ne înțelegem! Cine a avut curajul să facă lucrurile așa cum le-a făcut ea, și talentul ăla… Era într-o perioadă în care cred că dacă o sunam și îi ziceam «Du-te ia de la mine din dulap o rachetă că ai mei», se ducea, bătea la 3 noaptea pe cineva, punea racheta la loc și se culca. Deci nu poate să îi ia cineva din meritele astea și să uite. E minunat tot ceea ce a realizat în viața ei”, a spus Cosmin Hodor, în cadrul emisiunii Așa-i în tenis, de la prosport.ro.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!