S-a pensionat procurorul care l-a trimis la închisoare pe javra de Năstase

S-a pensionat procurorul care l-a trimis la închisoare pe javra de Năstase

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea lui Lucian Gheorghe Papici din funcţia de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Lucian Papici a fost eliberat din funcţie ca urmare a pensionării.

El a avut două mandate de şef al Secţiei I de combatere a corupţiei din DNA. În 2013, a preluat conducerea Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a DNA. A lucrat de-a lungul timpului în mai multe dosare celebre instrumentate de către DNA, între care „Trofeul calităţii”, „Caltaboşul”, „Valiza”. În 2015, Papici s-a întors la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În dosarul Trofeul Calității, fostul premier Adrian Năsase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe data de 20 iunie 2012

Faptele din dosarul “Trofeul Calităţii” s-au petrecut în 2004, când Năstase a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale prin iniţierea unui simpozion.

Manifestarea “Trofeul calităţii în construcţii” a fost organizată de către Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firmă care a prestat diverse servicii în campania prezidenţială a liderului social-democrat.

În urma anchetei „Caltaboşul”, fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Tăriceanu, Decebal Traian Remeş, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare .

El a fost găsit vinovat pentru faptul că, în schimbul atribuirii unor contracte, a primit mită un plic cu 15.000 de euro, dar şi cârnaţi şi caltaboşi de 1.500 de lei. Fostul ministru al agriculturii a acceptat şi promisiunea primirii unui autoturism AUDI Q7.

Preşedintele Iohannis a semnat, vineri, şi decretele pentru reîncadrarea în funcţia de magistraţi pentru Florica Lază – judecător la Tribunalul Bucureşti, Carmen-Marilena Popa – judecător la Tribunalul Alba, Adrian Doru Russu – judecător la Judecătoria Topliţa, Vivi Florin Şuiu – judecător la Judecătoria Reşiţa.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri