S-a întors Miliţia! VINERI SEARA, la Târgu-Jiu!/VIDEO ŞOCANT

S-a întors Miliţia! VINERI SEARA, la Târgu-Jiu!/VIDEO ŞOCANT

Din imaginile de mai jos veți vedea pe ce culmi a ajuns comunismul în județul lui Ponta și ce fel de inși sunt susținuți de PSD la conducerea instituțiilor publice. Vineri seara, comandantul jandarmilor din Gorj s-a apucat să stingă – cu rotweilleri și câini lupi – un protest anti – Ponta inexistent, renunțând doar după ce un jurnalist l-a întrebat despre felul în care a agresat, chiar în biroul său, un subordonat care a fost apoi luat de SMURD, pentru că și-a pierdut cunoștința. Incidentul este mușamalizat atât de conducerea Jandarmeriei Române, cât și de procurori.

Veți vedea ce a reușit să facă Ponta în Gorj, și veți înțelege ce planuri mărețe are cu toată România.

Primul județ în care s-a reinstaurat, oficial, comunismul este Gorjul premierului Victor Ponta. De zece ani domnia sa activează ca deputat de Târgu Jiu. Efectele le veți vedea și în imaginile de mai jos.

Colonelul Florin Popescu, susținut de camarila lui Ponta la șefia Inspectoratului Județean de Jandarmi, știe – probabil chiar de la Ponta – una și bună. Dacă Securitatea ne interzicea, pe timpul lui Ceaușescu, să umblăm mai mult de doi inși pe stradă, pentru că, dacă se adunau trei, deja se considera că se pune la cale o conspirație împotriva orânduirii comuniste, colonelul Florin Popescu nu suportă să vadă mai mult de doi opozanți ai PSD-ului la un loc.

Vineri după-amiaza au fost proteste în toate orașele țării, față de boicotarea de către Ponta și guvernul său a dreptului constituțional de a vota. Deși se știa că în Gorj atât opoziția politică cât și societatea civilă sunt cât se poate de firave, autoritățile au umplut Piața Prefecturii cu jandarmi, polițiști, civili cu glugi trase pe cap, care filmau absolut tot, și chiar cu câini lupi și rotweilleri. În realitate, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu au fost mai multe forțe de ordine și jurnaliști decât așa-ziși protestatari.

Pentru a-și etala oficiile de slugă în fața liderilor PSD Gorj aflați după perdelele Prefecturii, acest Garcea cât se poate de autentic a descins în piața semi-pustie, hotărât să restabilească instantaneu ordinea și disciplina, și să abolească orice urmă de aversiune față de Ponta și PSD.

Iată-l pe comandantul jandarmilor din Gorj căutând liderul unui protest inexistent.

Colonelul Florin Popescu afișează prejudecata extrem de periculoasă că se află în mijlocul unor sălbatici. Asta rezultă, cât se poate de clar, din atitudinea sa arogantă, persiflatoare și agresivă.

Civilii veniți în misiune la așa-zisul protest, unii cu camere de filmat, au fost cât se poate de provocatori. Șeful Jandarmeriei nu și i-a asumat, semn că și alte instituții l-au apărat pe Ponta de ”sălbaticii” din Piața Prefecturii.

Deși nu se întâmplase absolut nimic ilegal la așa-zisul protest, Garcea a decretat în fața ziariștilor că nu exclude sancțiuni!

Oamenii legii au fost cu totul și cu totul absenți, cu o seară înainte, când circa 1000 de susținători ai lui Ponta au participat la un marș neautorizat prin centrul Târgu Jiului, și la o adunare publică neautorizată, în Piața Prefecturii. Mai mult, colonelul Florin Popescu a avut nesimțirea de a declara ziariștilor că nu știe să se fi organizat acele acțiuni, în condițiile în care au fost amplu mediatizate!!!

Narcis Daju


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”