S-a dat undă verde pentru tratamentul românilor în străinătate. Ce tipuri de investigaţii va deconta statul român
„Ministerul Sănătăţii va trimite o notificare Comisiei Europene în cel mai scurt timp despre îndeplinirea obligaţiei de a transpune Directiva Europeană privind asistenţa medicală transfrontalieră. Astfel, România este pe cale să închidă ultima acţiune de infringement declanşată în domeniul Sănătăţii, după ce Comisia a decis recent clasarea altei acţiuni, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
În opinia acestuia, după ce România va transpune directiva transfrontalieră, cel mai probabil că acţiunea de infringement va fi clasată.
Serviciile pentru care e nevoie de autorizare prealabilă
Concret, persoanele asigurate vor putea beneficia de rambursarea serviciilor medicale obţinute în străinătate, la nivelul la care acestea sunt decontate şi în România.
Totuşi, pentru a beneficia de asistenţă medicală transfrontalieră pacienţii români vor trebui să obţină o autorizare prealabilă, autorizare eliberată de CNAS sau de casele judeţene.
Tipurile de asistenţă medicală pentru care se impune autorizarea prealabilă în vederea rambursării costurilor sunt: -PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) în regim ambulatoriu, servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă şi spitalizare mai mare de 24 de ore pentru următoarele tipuri de tratament (implant sau înlocuire de defibrilator cardiac, endoprotezare articulară tumorală, implant segmentar de coloană, bypass coronarian cu/fără investigaţii cardiace invazive şi naşterea), medicamente în tratamentul ambulatoriu, pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul CNAS.
În cât timp vor rambursa autorităţile serviciile medicale
Potrivit Ministerului Sănătăţii, rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere se efectuează de către casa de asigurări de sănătate care a întocmit solicitarea de acordare de prevedere bugetară, în lei, în termen de maximum 60 de zile de la data alocării de prevedere bugetară.
Rambursarea se realizează la nivelul tarifelor şi prestaţiilor din România şi nu trebuie să depăşească contravaloarea în lei a asistenţei medicale transfrontaliere achitate de solicitant.
Astfel, în cazul în care o hernie de disc costă în România 1.000 lei şi într-un alt stat membru costă 1.500 lei, decontarea se face la valoarea de 1.000 lei.
Cazarea şi costul călătoriei nu se decontează
Autorităţile atrag atenţia că nu suportă „contravaloarea serviciilor de cazare şi de călătorie suportate de persoanele asigurate şi costuri suplimentare suportate de persoanele cu handicap din cauza unuia sau a mai multor handicapuri atunci când beneficiază de asistenţă medicală transfrontalieră”, potrivit hotărârii de guvern.
Punctul naţional de contact, unde pacienţii români interesaţi să se trateze în străinătate pot obţine informaţii, va fi înfiinţat în mai.
Sursa: adevarul.ro