S-a aprins "Focul Sfânt" la Ierusalim

S-a aprins "Focul Sfânt" la Ierusalim

Mii de pelerini au participat sâmbătă la ceremonia tradițională a "Focului Sfânt" ("Sfintei Lumini") din ajunul Paștelui ortodox, de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, sub atenta supraveghere a poliției, relatează AFP. Zeci de mii de credincioși s-au strâns în împrejurimile Bisericii Sfântului Mormânt, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt poliției israeliene, Luba Samri. Potrivit tradiției creștine, Biserica se află pe locul unde a fost crucificat Iisus Hristos.

Această ceremonie milenară — simbol al eternității, păcii și reînnoirii — a avut loc, ca în fiecare an, într-o biserică aglomerată, luată cu asalt de pelerini, în cea mai mare parte din Europa de Est, dar și din comunitatea arabă ortodoxă din Țara Sfântă.

Ca în fiecare an, pelerinii s-au înghesuit pentru a lua Sfânta Lumină, care, transmisă apoi din lumânare în lumânare, a ajuns pe străduțele Orașului Vechi.
Sfânta Lumină de la Ierusalim urmează să fie purtată în procesiune la Bethleem (Cisiordania), locul de naștere al lui Iisus, și transportată cu avionul în Grecia și în țările ortodoxe.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?