S-a ajuns și aici/Tânăr de 31 de ani, mort în timp ce încerca să ascundă în gură un pliculeț cu droguri, la un control al poliției

S-a ajuns și aici/Tânăr de 31 de ani, mort în timp ce încerca să ascundă în gură un pliculeț cu droguri, la un control al poliției

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a murit, marți seară, după ce a încercat să ascundă droguri în gură, în timp ce era legitimat de polițiști în trafic, la Slatina, conform Poliției Județene Olt. În mașina în care se afla bărbatul și care nu era condusă de el mai erau alte cinci persoane. Poliția spune că în timpul controlului bărbatul a intrat în stop cardio-respirator.

Potrivit unui comunicat al Poliției Olt, miercuri seară, în jurul orei 22:25, un polițist din cadrul Poliției Slatina și un jandarm aflați în patrulă au făcut semnalul regulamentar de oprire pentru un șofer, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina. Autoturismul a oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani din Râmnicu Vâlcea.

Întrucât în autoturism se aflau șase persoane, mai multe față de locurile prevăzute, polițistul a solicitat sprijinul unui echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pentru legitimarea și controlul corporal al acestora.

  • „În timpul efectuării controlului corporal, polițistul a observat că una dintre persoane, un tânăr de 31 de ani, din județul Olt, mesteca ceva ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic.
  • Polițistul i-a solicitat să scoată obiectul respectiv. Tânărul s-a conformat, iar obiectul s-a dovedit a fi un plic din material plastic în interiorul căruia se aflau resturi dintr-o substanță de culoare albă.
  • Ulterior, tânărul a declarat că, în interior s-ar fi aflat aproximativ 2- 2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv, asupra sa fiind găsită și o țigaretă confecționată artizanal.
  • În continuare, polițiștii au solicitat, de urgență, prezența Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Întrucât tânărul a intrat în stop cardio-respirator, polițistul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”, arată Poliția Olt, într-un comunicat de presă.

Echipajul medical ajuns la fața locului a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

La fața locului a ajuns și un echipaj de la Biroul Rutier Slatina, care l-a testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, șoferul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru stabilirea cu exactitate a prezenței substanțelor interzise.

În urma controlului corporal, asupra unui alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Slatina, au fost găsite mai multe substanțe cu posibil efect psihoactiv, respectiv pliculețe cu material vegetal și o folie de aluminiu ce conținea un praf alb cristalizat, mai spune Poliția.

Și în autoturism au fost găsite droguri. „La examinarea autoturismului, au fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei țigarete artizanale cu conținut vegetal, două pastile de culoare maronie, o punga cu o substanță albă și mai multe plicuri cu material vegetal tocat”, adaugă Poliția Olt, orecizând că a sesizat DIICOT în acest caz.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…