Rușinea Europei

Rușinea Europei

Victor Orban, premierul-problema al Europei, autocratul care a pus in discutie modelul democratiei liberale si intregul sistem de valori occidental, are un adeversar de temut in Romania. Alcatuit dintr-un amestec exploziv de impostura infantila cu minciuna patologica, Victor Ponta, premierul-penal al Romaniei i-a luat fata vecinului de la Budapesta, ajungand el rusinea Europei. Unic, in felul sau, personajul a spart embargoul liderilor europeni participand la jocurile europene din Azerbaidjan. Spre stupefactia tuturor, a fost surprins vineri, la Baku, in preajma presedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Este singurul premier prins cu studii falsificate care rezista inca in functie. Pana si moldovenii au scapat de impostorul lor, Chiril Gaburici. Este singurul premier anchetat penal care fuge de justitie, ascunzandu-se in spatele imunitatii. Acest lucru scoate din minti orice om de bun simt. Un jurnalist francez de la L'express i-a trantit-o in fata in timpul unui interviu: "Refugiindu-vă în spatele imunităţii, lăsaţi impresia că sunteţi deasupra legii. Totuşi, poporul român cere moralizarea vieţii politice. De altfel, pe această temă v-a şi învins Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din această iarnă".

Agentia Bloomberg zugraveste tabloul unui premier cam imatur, pasionat de "jucarii pentru oameni mari", adica de masini puternice de 300 de cai putere, dar cam lipsit de responsabilitate politica: "Va lua mai mult timp sa se finalizeze ancheta, tulburand pietele si prevestind agitatii politice intr-o tara cheie din Estul Europei, considerata economia cu cea mai rapida crestere din regiune si care gazduieste o parte din sistemul antiracheta NATO".

De notat aici ca Bloomberg a atins un punct sensibil: Romania e ultima reduta reala a NATO in fata incercarii Rusiei de a-si spori influenta in regiune. Ucraina e intr-o situatie fara iesire, Republica Moldova se balanseaza pe muchie de cutit, Bulgaria si Ungaria joaca la doua capete. O Romanie care si-ar pierde busola ar fi un dezastru pentru aliatii nord-atlantici. In plus, situatia se tensioneaza prin replicile Rusiei la deplasarea de armament greu in estul Europei.

Astfel de articole umplu paginile publicatiilor de afara. In replica, contraofensiva de imagine a Guvernului amplifica raul facut deja Romaniei de comportamentul irational al premierului. Acuzatia ca in Romania a avut loc o tentativa de lovitura de stat prin intermediul magistratilor suna gravissim, dar nu se sprijina pe nimic. Opozitia il acuza ca in actiunile sale de lobby extern a inclus si Ministerul de Externe, ambasadorilor fiindu-le prezentat punctul de vedere al PSD ca si cum acestia ar fi angajatii partidului, nu reprezentanti ai tarii.

Daca Ponta va mai formula si plangere la Parchet, cerandu-le procurorilor sa ancheteze o lovitura de stat imaginara, cum ameninta duminica "pe surse" la televiziunea amicului Ghita, ridicolul ajunge pe culmi greu de imaginat intr-o tara UE. Guvernul Ponta a reusit performanta in numai trei ani de a organiza un puci parlamentar real in 2012 si de a denunta o lovitura de stat fantasmagorica trei ani mai tarziu pentru a camufla o mineriada legislativa impotriva justitiei. E prea mult chiar si pentru tari ca Burkina Faso, Eritreea sau Coasta de Fildes, in UE de neconceput. Acest partid cu Victor Ponta in frunte a ajuns un pericol pentru Romania si rusinea Europei.

In fine, este singurul premier cunoscut in UE care se ascunde de justitie nu doar in spatele imunitatii parlamentare, ci sub cearceafurile unui spital. Fix in ziua audierii la DNA a sters-o in Turcia pentru a se opera la rotula, la cateva saptamani bune de la un accident la baschet care nu l-a impidicat totusi sa fuga de procurori remarcabil de sprinten, din ce am vazut cel putin la tribuna Parlamentului.

In treacat fie spus, unde i-o fi disparut mandria de fi roman? Stim ca prefera destinatiile de lux cand se relaxeaza in vacante la Dubai, Roma sau New York, mai stim ca a avut bona filipineza, dar nici in spitalele din Romania nu mai are incredere? Nationalismul premierului se dovedeste un fals de uz intern, un copy paste, o imitatie penibila. Una tipa la televizor, alta face in realitate. Cat de mult ii pasa lui Victor Ponta de imaginea tarii lui in aceste zile, cand prin actiunile si mesajele sale echivoce in plan extern, precum si prin atacurile partidului sau - ca o mineriada continua impotriva justitiei si statului de drept - face praf imaginea Romaniei?

PS: Discut cu tot felul de jurnalisti straini in aceste zile carora le spun invariabil acelasi lucru: ma mandresc cu justitia din Romania, asa imperfecta cum este, dar mi-e ingrozitor de rusine cu politicienii ei penali, tot mai multi, mai agresivi, mai periculosi, mai perfecti in furt.  Dan Tăpălagă


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”