Rușii susțin că au doborât 25 de drone ucrainene deasupra Crimeei
Forţele antiaeriene ruse au doborât 25 de drone ucrainene care încercau să atace ţinte din peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, susține Ministerul rus al Apărării într-un comunicat făcut public duminică.
Peninsula Crimeea, anexată de Rusia FOTO Google Map
„O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu 25 de drone cu aripă fixă împotriva unor ţinte de pe teritoriul peninsulei Crimeea a fost zădărnicită în această noapte”, se arată în comunicatul Ministerului rus al Apărării.
Potrivit comunicatului, 16 drone au fost distruse de focul artileriei antiaeriene, iar celelalte nouă au căzut în urma deturnării lor cu mijloace de război electronic.
Nu există victime sau distrugeri, a precizat Moscova.
Anterior, autorităţile ruse au raportat un atac cu drone asupra a două clădiri din Moscova.
„Dronele ucrainene ne-au atacat noaptea trecută. Faţadele a două turnuri de birouri din oraş au fost uşor avariate. Nu există morţi sau răniţi”, a spus primarul Moscovei, Serghei Sobianin.
Clădirile afectate sunt două turnuri ale complexului de zgârie-nori din centrul financiar şi de afaceri cunoscut sub numele de City din Moscova.
Autorităţile au ordonat preventiv închiderea Aeroportului Internațional Vnukovo din Moscova şi devierea zborurilor către aeroporturile Domodedovo şi Şeremetievo, transmite EFE, potrivit Agerpres .
Sursa: adevarul.ro