Rușii își pregătesc retragerea din teritoriul pe care îl ocupă în regiunea Herson, afirmă o reprezentantă a Kievului

Rușii își pregătesc retragerea din teritoriul pe care îl ocupă în regiunea Herson, afirmă o reprezentantă a Kievului

Reprezentanții conducerii de la Moscova în teritoriul ocupat de forțele armate rusești în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, se pregătesc de retragere, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operațional Sud al armatei ucrainene, Natalia Humeniuk.

Soldați ruși în Herson FOTO EPA-EFE

Soldați ruși în Herson FOTO EPA-EFE

„Iau cu ei toată documentele şi lucrurile pe care le-au jefuit” în perioada ocupației, a spus Humeniuk într-o intervenție la postul ucrainean de televiziune Kanal 24.

„Este un semnal că se pregăteşte un alt „gest de bunăvoinţă” din partea ruşilor”, a adăugat ea pe un ton sarcastic, folosind o expresie utilizată de Moscova pentru a-şi justifica retragerea trupelor din alte regiuni ucrainene pe care le-a ocupat anterior.

Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operațional Sud al Ucrainei nu a oferit detalii despre motivele acestei posibile retrageri, notează, potrivit Agerpres , agenția de presă EFE, care precizează totodată că nu a putut verifica informația dintr-o sursă independentă.

Hersonul este una din cele patru regiuni ucrainene anexate pe hârtie de Rusia în septembrie anul trecut. Celelalte trei regiuni sunt Donețk, Lugansk și Zaporojie. În cazul Hersonului, armata ucraineană a reuşit să elibereze reședința regiunii și localitățile situate pe malul drept al fluviului Nipru.

Informația despre presupusa retragere a forţelor armate rusești din Herson coincide cu intensificarea ofensivei părții agresoare pe frontul din regiunea Doneţk (est), unde Kievul și Moscova îşi concentrează luptele asupra oraşului Bahmut.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda