Rușii îi cer lui Putin să îndrepte armele nucleare înspre orașe americane: „Spre Washington!” VIDEO
Membrii grupului „Mișcarea de Eliberare Națională a Rusiei” (NOD), pro Kremlin, au scandat și au mărșăluit pe străzi, cerând ca focoasele și rachetele nucleare rusești să fie îndreptate spre orașele americane, potrivit unui videoclip postat joi, 13 iunie 2024, pe rețelele sociale.
Protest NOD. FOTO captură Youtube
Gruparea naționalistă anti-occidentală a fost filmată defilând prin ploaie, cu o machetă a unei rachete nucleare de culoare portocalie, pe care și-ar dori să o vadă îndreptată către orașele din SUA, potrivit Newsweek .
Un lider al protestatarilor striga: „Yars, Sarmat, Poseidon, țintim spre Washington!” referindu-se la rachetele RS-24 Yars, care pot transporta mai multe focoase nucleare , rachete balistice intercontinentale RS-28 Sarmat și torpile Poseidon.
Membrii grupului NOD pro-Kremlin, fondat de Evgheni Fiodorov, purtau un steag cu dungi negre și portocalii. Panglica Sf. Gheorghe, care are o lungă istorie de comemorare a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit în ultimii ani un simbol al naționalismului și militarismului Rusiei, iar în 2017 a fost interzisă în Ucraina.
Grupul a protestat și în fața Ambasadei SUA, cu aceeași rachetă portocalie.
Protestul a avut loc pe fondul amenințărilor repetate ale Rusiei de a folosi arme nucleare împotriva SUA și a țărilor NATO, dacă Ucraina va folosi armele NATO pentru a ataca teritoriul rusesc.
Vineri, într-o întâlnire cu conducerea Ministerului de Externe al țării, președintele rus Vladmir Putin a avertizat că „ne-am apropiat inacceptabil de punctul fără întoarcere”, făcând referire la amenințarea Rusiei de a desfășura arme nucleare.
Potrivit agenției de știri de stat TASS, Putin a spus că „Occidentul nu este conștient de amploarea amenințării pe care o reprezintă”.
Comentariile lui Putin au venit la o zi după ce SUA și Ucraina au semnat un acord de securitate pe 10 ani care urmărește să construiască și să mențină capacitățile de apărare și descurajare ale Ucrainei.
John Isaacs, membru senior la Centrul pentru Controlul Armelor și Neproliferare, o organizație non-profit non-partizană care urmărește reducerea amenințărilor nucleare, a declarat pentru Newsweek , într-un interviu telefonic, că retorica și avertismentele recente ale lui Putin sunt „amenințări care încearcă să afecteze comportamentul NATO și al SUA”.
El a adăugat că, în lumina acordului, „Putin face tot ce poate pentru a pretinde că Statele Unite va suferi consecințele”.
„În absența unei victorii sau a preluării Ucrainei, tot ce poate face Putin este amenințarea”, a spus Isaacs.
Rusia are aproximativ 5.580 de focoase nucleare, conform unui raport din 2024 al Federației Oamenilor de Știință Americani, în timp ce SUA deține 5.044 de astfel de arme.
„Statele Unite ar trebui să-l trateze ca pe un steag fals, o amenințare care nu va fi dusă la capăt, care nu poate fi îndeplinită de dragul Rusiei și al Statelor Unite. Dacă Putin ar începe să folosească arme nucleare, ar muri, la fel ar muri mulți oameni în Rusia, mulți oameni din Statele Unite sau NATO – cu alte cuvinte, este sinucidere pentru orice țară”, adaugă Isaacs.
Sursa: adevarul.ro