Rușii chiar își fac de cap prin Ro...

Rușii chiar își fac de cap prin Ro...

În Federația Rusă, jocurile de noroc sunt interzise. Singurele excepții sunt patru zone special amenajate în regiunile Altai, Krasnodar, Kaliningrad și Primorsky.

Vladimir Putin a interzis acum 13 ani toate jocurile de noroc, chiar și pe cele online, pentru că le consideră „o intoxicare a populației cu alcool, care antrenează un prejudiciu moral și material.”

Doar pariurile sportive mai sunt tolerate în Rusia cu condiția ca firmele care le administrează să sponsorizeze evenimente sau echipe sportive.

În România, rușii controlează un casino, câteva lanțuri de păcănele și mai multe site-uri de jocuri de noroc online, dezvăluie Ziare.com .

Pariuri

Rusul Sergei Kozyavkin este implicat de mult timp în industria jocurilor de noroc din Rusia. Acum este CEO și acționar la Olimpbet, cea mai mare casă de pariuri din Moscova.

Sergey Kozyavkin

Olimpbet este administrată de firma BC Olimp LLC la care Sergei deține 2,5%, iar compania de imobiliare Zeus SRL restul. Profitul firmei Olimp din 2020 a depășit 227 de milioane de ruble.

Olimp LLC și-a deschis prima casă de pariuri în 2004 în orașul Atyrau (Kazahstan) unde legislația pentru jocurile de noroc este mai relaxată. Iar abia din 2016, a început să accepte pariuri sportive în zone cu domeniul .ru.

În prezent, Olimp are deschise case de pariuri aproape în toate țările CSI.

În 2018, casa de pariuri Olimp și Liga Națională de Fotbal din Rusia au încheiat un acord de parteneriat, care implică inițiative comune și sprijin pentru echipele de fotbal ale ligii.

Iar, pe durata contractului (până în 2021), campionatul de fotbal s-a numit oficial Olimpus-Rusia. Olimp era deja partener official la Cupa Rusiei și la Supercupă.

Olimp LLC a mai fost și partenerul Ligii de Handbal masculine din Rusia.

Imaginea casei de pariuri dar și a Supercupei Rusiei a fost vedeta Victoria Lopyreva, actriță, model și prezentatoare TV.

Victoria Lopyreva

Cazinoul

După succesul din țara natală, Sergei Kozyavkin s-a extins și pe piața cazinourilor clasice cumpărând afacerea Casino Palace găzduită de Casa Vernescu, din București.

Acesta este singurul casino controlat de ruși în România și a fost cumpărată de la un israelian.

În anul 2015, israelianul Yaniv Cohen a înființat firma Adir Brand Holding SRL, care a închiriat casinoul de la Uniunea Scriitorilor din România (USR), pentru suma de 22.000 euro pe lună.

Casa Vernescu a fost trecută în proprietatea Uniunii în 1990, de către premierul Petre Roman. Zece ani mai târziu, Ministerul Culturii legalizează această împroprietărire dând casa în folosința Uniunii pentru o perioadă de 49 de ani.

Negăsindu-i altă utilitate istoricei clădiri, Uniunea o închirieze israelianului Cohen. Pe lângă firma Casino Palace SRL care administra casinoul din Casa Vernescu, Cohen mai deținea și o serie de jocuri electronice administrate de firma Palace Slots Internațional SRL și firma Zea Development care ținea restaurantul de la caziou.

Casa Vernescu

Ulterior, israelianul și-a vândut firmele rusului Sergei Kozyavkin, care a numit-o ca administrator pe rusoaica Mariana Belezekova, tot din Rusia.

Presa vremii scria că de închirierea Casei Vernescu s-a ocupat președintele Asociației de Cazinouri din România, Sorin Constantinescu, la rugămintea lui Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al USR și pe atunci vicepreședinte ALDE.

Contractul prevedea și ca cel care închiriază imobilul, pe lângă chirie, chiriașul să sponsorizeze cu bani Uniunea. Cum rusul a cumpărat totul la pachet, s-a trezit și sponsor al Uniunii ba chiar a sprijină financiar și Gala Premiilor USR, principalul eveniment al scriitorilor români.

De câțiva ani se chinuie Kazyavkin să scape de afacere dar nu gasește pe nimeni să îl păcălească. Peste cinci sute de mii de lei pierde rusul anual cu firmele din România. Singurele care mai compensează ceva sunt păcănelele de pe firma Palace Slots International.

Pe ștatul de plată al Casino Palace figura și doamna Lavinia Vătuiu, soția fostului director din MAI de la Direcția Generală Anitocupție, Mihăiță Giani Vătuiu (din luna martie, Vătuiu este vicepreședinte CA al companiei de turism THR Marea Neagră).

Păcănele

Pe lângă cazinoul de la Casa Vernescu, rușii au mai investit și în lanțuri de păcănele și de jocuri de noroc online. Cele mai importante firme din domeniu sunt pe mâna unor rusoaice și anume Betco Technology SRL și Acorn Perfect Group SRL.

Betco Technology s-a deschis în 2018 și deține săli de jocuri în toată țara și site-uri de jocuri sub denumirea de Betco.

Firma este patronată de rusoaica Tamara Spivakova și georgianul Paata Sadunishvili.

Sadunishvili este un veteran în industria jocurilor de noroc și mai deține în Georgia vreo șapte firme de profil.

Una dintre ele este SRL Inter Slot care a fondat, împreună cu Tamara, firma românească Interbet Technology SRL (radiată acum doi ani).

Cei doi mai dețin firma La Grand Forum SRL prin care comercializează echipamente pentru sălile de jocuri.

Tamara Spivakova se învârte de multă vreme prin afacerile cu jocuri de noroc din România.

Încă de acum 13 ani era asociată cu rusul Edgar Isaakyan în firmele Astera Games SRL (firmă de jocuri), Ararat Imobiliare SRL (firmă imobiliar), ambele radiate și în Strom Bet SRL.

ISAAKYAN EDGAR

Edgar Isaakyan este considerat o personalitate în industria jocurilor de noroc. El a mai patronat la noi și alte firme de jocuri de noroc cum ar fi R.I.U Premier SRL, Sfinx Games SRL, S G SRL și Street Fire SRL care au administrat sute de săli de jocuri.

El este producător de jocuri de mare succes în Europa și America Latină și care a oferit pieței din România ruleta Street Fire.

Expert pe piața jocurilor de noroc, Edgar Isaakyan s-a băgat în afacerile cu jocuri de noroc la începutul anilor 2000 și acum deține un lanț de cazinouri de succes pe piețele din Bulgaria și România.

În prezent, Edgar este președintele STORM GOUP, companie care a dezvoltat un sistem de management al cazinourilor desemnat doi ani la rând cel mai bun sistem de către revistele de specialitate.

Compania este și un furnizor de echipamente și facilități pentru cazinouri și oferă parteneriate cu reprezentanți ai jocurilor de noroc din țări precum Georgia, Macedonia, Muntenegru, Belarus, Serbia și Albania.

Pacanele

Isaakyan mai vinde și închiriază aparatură pentru sălile de jocuri și oferă soluții de marketing de percepție el fiind un inovator în crearea ambianței din sălile de jocuri ținând cont de partea audio, video dar și de miros.

Tamara mai deține firma Storm Media Technology SRL care face profituri de peste 700 mii lei pe an din comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software- ului.

Creatoarea

Cealaltă firmă în care este implicate o rusoaică, Acorn Perfect Group SRL face parte dintr-o rețea mult mai complexă și a fost asociată de contributors.ro de grupul de firme înființate în clădirea Reprezentanșei Comerciale a Federației Ruse din Piața Charles de Gaulles din București. Acolo au prins viață firme ale lui Boris Golovin ca Global Energy Investment care administa clădirea și multe altele.

Acorn Perfect Group SRL este deținută de rușii Liudmila Sapega și Vladimir Leonov și de firma Niko Group Com SRL (deținută la rândul ei de firma bulgărească Mr Management OOD). Firmele acestea administrează în România și Bulgaria site-urile și sălile de jocuri Winbet.

schema

Liudmila Sapega a fost manager și la Aurum Slot Room, care deține mai multe săli de jocuri la nivel național. Rusoaica este și creator de modă producând, prin firma Satin Fashion Uniform, uniforme dedicate industriei jocurilor de noroc în speranța că va impune o conduită elegantă și adecvată angajaților din industie.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, Liudmila Sapega a fost asociată în șase firme din industria jocurilor de noroc. Una dintre acestea, Victory Games, este patronată alături Vladimir Leoniv și Aleksandr Lev. Într-o altă firmă, Aura Gaming International, Sapega și Leonov au fost asociați cu Novaia Kompania, o firmă înregistrată în Moscova.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!