Rușii au atacat din nou regiunea Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală atomo-electrică din Europa

Rușii au atacat din nou regiunea Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală atomo-electrică din Europa

Rușii au atacat din nou, în noaptea de joi spre vineri, regiunea Zaporojie și centrul său administrativ, unde se află cea mai mare centrală atomo-electrică din Europa. Mii de persoane au rămas fără curent electric după noile atacuri.

Centrala atomo-electrică din Zaporojie FOTO Maxar Technologies

Centrala atomo-electrică din Zaporojie FOTO Maxar Technologies

Atacul a avut loc la doar câteva ore după ce Rusia a lansat 81 de rachete , inclusiv Kinjal, asupra a peste zece regiuni ucrainene, provocând moartea a zece persoane şi lăsând pentru câteva ore centrala nucleară din Zaporojie deconectată de la reţeaua electrică a Ucrainei, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres .

„Oroarea rusă a atacat din nou în mod cinic oraşul nostru. În urma loviturilor, obiective de infrastructură critică au fost avariate”, a denunțat secretarul Consiliului Municipal din Zaporojie, Anatoli Kurtev, citat de agenția de presă Unian.

Un incendiu s-a produs în urma atacului, a declarat oficialul local ucrainean. Potrivit informaţiilor preliminare, două instituţii de învăţământ au fost avariate.

Aproximativ 20.000 de oameni au rămas fără electricitate în urma atacului de joi noaptea, a precizat Anatoli Kurtev. Alimentarea cu apă şi cu agent termic a fost, de asemenea, întreruptă în unele zone ale oraşului Zaporojie.

„Toate serviciile (de urgenţă, n. red.) au început imediat să acţioneze pentru a elimina problemele. În prezent, alimentarea cu energie electrică, căldură şi apă în Zaporojie a fost parţial restabilită. Lucrările sunt în curs de desfăşurare”, a mai declarat oficialul din Zaporojie.

Centrala atomo-electrică din Zaporojie a fost complet deconectată, joi, de la reţeaua electrică a Ucrainei din cauza atacurilor masive efectuate de Rusia în noaptea de miercuri spre joi.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat joi seara că centrala a fost reconectată la o linie electrică externă după 11 ore de funcționare în regim de urgenţă, când s-a bazat doar pe generatoarele diesel.

„Pierderea astăzi a întregii energii externe a demonstrat încă o dată cât de fragilă şi de periculoasă este situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie”, a avertizat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, reamintind că este a şasea oară când instalația rămâne decuplată de la liniile exterioare de energie electrică de la începutul invaziei ruse.

În plus, Grossi a precizat că inspectorii AIEA aflați în centrală au auzit din nou „bombardamente puternice”, un indiciu al intensificării activităţilor militare în regiune.

AIEA cere de luni de zile crearea unei zone de securitate în jurul centralei din Zaporojie pentru a evita riscul unui accident nuclear, notează Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”