Rusia: Zeci de arestări la manifestaţii pro-Navalnîi

Rusia: Zeci de arestări la manifestaţii pro-Navalnîi

Zeci de persoane au fost arestate sâmbătă în Rusia la manifestaţii organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor opozantului Aleksei Navalnîi, pentru a cere eliberarea lui, în pofida numeroaselor presiuni din partea autorităţilor, informează AFP.

Din Moscova la Vladivostok, echipa lui Navalnîi, care a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok de tipul celor dezvoltaţi în fosta Uniune Sovietică, a difuzat apeluri la proteste în 65 de oraşe ruse.

Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Extremul Orient rus, unde câteva mii de persoane au ieşit în stradă în Vladivostok şi Habarovsk, iar importante efective de poliţie au fost desfăşurate, potrivit susţinătorilor lui Navalnîi.

Circa 50 de protestatari au fost arestaţi în 10 oraşe ruseşti în jurul orei 06:30 GMT, potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-info, specializată în contabilizarea arestărilor la manifestaţii.

În capitală, unde mobilizarea opoziţiei este de obicei cea mai semnificativă, protestatarii urmează să se reunească la ora locală 14:00 (11:00 GMT) în piaţa Puşkin. Poliţia moscovită a promis deja "să reprime fără întârziere" orice adunare neautorizată, iar primarul capitalei, Serghei Sobianin, a calificat protestele drept inacceptabile, în plină pandemie de coronavirus.

Cu toate acestea, soţia lui Navalnîi, Iulia, şi-a anunţat pe Instagram intenţia de a manifesta la Moscova pentru soţul ei "pe care nu-l va abandona niciodată".

Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pentru tratament, iar săptămâna trecută, la întoarcerea la Moscova, a fost reţinut chiar pe aeroport şi se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”