„Rusia vrea mai mult și nu se va opri la ocuparea Ucrainei. Fostul șef al CIA are dreptate”

„Rusia vrea mai mult și nu se va opri la ocuparea Ucrainei. Fostul șef al CIA are dreptate”

Generalul Christian Freuding este unul dintre principalii consilieri ai ministrului german al apărării Boris Pistorius.

Generalul-maior Christian Freuding (52 de ani) este șeful Statului Major pentru Planificare și Management din Ministerul Apărării al Republicii Federale Germania.

Într-un interviu acordat pentru publicația germană Welt , gen. Freuding a făcut câteva evaluări privind prelungirea războiului din Ucraina.

Atacurile aeriene ruse au trei obiective

Rusia încearcă acum să slăbească apărarea aeriană ucraineană ”prin suprasaturare”, ceea ce ar însemna eliminarea sistemelor moderne occidentale.

”Este important să continuăm să ne ocupăm intens de problema apărării antiaeriene”, spune generalul care precizează că Germania, în strânsă cooperare cu Franța, organizează așa-zisa „coaliția de apărare aeriană”, a ținut să precizeze generalul.

Un alt scop este demoralizarea populației civile, nevoită să suporte astfel de atacuri de aproape doi ani. Al treilea obiectiv este distrugerea în continuare a energiei critice și, din ce în ce mai mult, a infrastructurii de apărare a Ucrainei, mai explică oficialul german.

Cât de gravă este situația actuală a armatei ucrainene?

Christian Freuding recunoaște că ofensiva de vară a Kievului nu a funcționat conform așteptărilor. Cauzele? Ucrainenilor le-au lipsit sprijinul aerian și apărarea antiaeriană pentru a proteja trupele de amenințările aeriene ruse. În plus, câmpurile minate rusești ”depășesc orice s-a văzut până acum, cu o densitate de până la 17 mine pe metru pătrat”, spune generalul.

Generalul-maior Christian Freuding, vorbind despre frontul din Ucraina, în decembrie 2023. Sursă: Bundeswehr, captură video

Totuși, Ucraina stă semnificativ mai bine decât în primele luni de invazie rusă (deși președintele Putin sugera că ucrainenii au pierdut prin refuzul de a încheia un acord de pace în primăvara lui 2022, la Istanbul), remarcă Freuding și iată câteva date:

  • 50% din teritoriul pe care Rusia la luat acum doi ani a fost eliberat. ”80% din teritoriul Ucrainei este liber, Trebuie să avem mereu în vedere asta”.

  • Ucraina a distrus de facto aproape toată armata rusă modernă. Trupe rusești bine pregătite nu mai există, divizii întregi au fost șterse de pe fața pământului.

  • Apărarea antiaeriană ucraineană anulează 80% din atacurile aeriene ruse, distrugând și cele mai moderne rachete ghidate rusești „Kinjal”, lucru imposibil la începutul invaziei.

  • Ucrainenii sunt capabili să efectueze lovituri precise adânc în Rusia, până la Moscova și Sankt Petersburg și cresc presiunea asupra Rusiei mai precis în Crimeea și mai ales pe podul Kerci.

  • Flota Rusiei de la Marea Neagră a fost forțată de ucraineni să fugă din Crimeea, în spatele Sevastopolului.

  • Ucrainenii sunt din ce în ce mai capabili să ducă bătălii defensive cu mobilitate, ceea ce salvează forțele.

Industria de apărare europeană se urnește greu

Capacitățile industriale pe care Europa le-a redus în mod deliberat politic în ultimii 30 de ani nu pot fi refăcute într-un an.

De cealaltă parte, Rusia practic a trecut la economia de război. Deși e afectată de sancțiuni, industria rusă se folosește de relațiile cu parteneri precum Iran, Coreea de Nord, China, Turcia sau fostele state sovietice din Asia Centrală. ”Sarcina noastră este să închidem succesiv aceste scăpări”, arată generalul.

Rusia vrea mai mult și nu se va opri la ocuparea Ucrainei

Generalul german a comentat și declarația fostul șef al CIA, David Petraeus, care crede că, în următorii ani, sunt posibile atacurile rusești asupra Republicii Moldova și a țărilor baltice.

”Apucăturile imperialiste ale Rusiei nu au fost frânte. Acum este cu atât mai important pentru noi să ajutăm Ucraina să câștige.

În același timp, trebuie să ne consolidăm propriile eforturi de apărare. Nu doar noi din Germania, ci și toți aliații, pentru ca toată lumea să fie clară: vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO și vom respinge orice atac asupra libertății noastre. Această determinare a aliaților este înțeleasă și de potențialii adversari”, conchide gen. Christian Freuding. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…