Rusia va testa în 2020 un zbor spre ISS ce va avea o durată record de doar două ore

Rusia va testa în 2020 un zbor spre ISS ce va avea o durată record de doar două ore

Rusia intenţionează să realizeze cel mai scurt zbor din istorie către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în 2020 în cadrul unei misiuni ce va avea obiectivul de a ajunge pe laboratorul orbital într-o durată record de doar două ore, a anunţat luni presa de stat din această ţară, citată de DPA.

Actualul record în domeniu, stabilit la începutul acestui an, este de aproximativ trei ore şi jumătate. Staţia Spaţială Internaţională, care se află pe orbită la o distanţă de 400 de kilometri deasupra Terrei, reprezintă o colaborare ştiinţifică la care participă cercetători din mai multe ţări, în principal din Statele Unite şi Rusia.

Planul ce vizează un zbor mai rapid spre ISS a fost prezentat în momentul în care Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse, Roscosmos, a vizitat cosmodromul Vostocinîi, a raportat agenţia de presă TASS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!