Rusia: Un celebru guru din Siberia, Vissarion, a fost arestat de forţele speciale

Rusia: Un celebru guru din Siberia, Vissarion, a fost arestat de forţele speciale

Gurul unei secte din Siberia, Vissarion, care conducea de trei decenii destinele a mii de adepţi ce vedeau în el reîncarnarea lui Iisus Christos, a fost arestat marţi de forţele speciale ruse, transmite AFP.

Fondată în 1991 de Vissarion, pe numele adevărat Serghei Torop, fost angajat al Ministerului de Interne, secta 'Biserica Ultimului Testament' s-a instalat într-o aşezare construită în pădure de adepţii săi, în districtul Kurgan din regiunea siberiană Krasnoiarsk.

'Vissarion' şi doi dintre apropiaţii lui, Vadim Redkin şi Vladimir Vedernikov, au fost arestaţi marţi, a anunţat Comitetul de anchetă rus, după o operaţiune comună a FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) şi Ministerului de Interne.

Cei trei sunt acuzaţi că s-au folosit de sectă pentru a extorca sume de bani de la discipolii lor şi că au exercitat asupra acestora 'violenţe psihologice', provocându-le 'daune grave sănătăţii'.

Într-o înregistrare video difuzată de autorităţi, suspecţii sunt conduşi, încadraţi de bărbaţi cu cagule şi uniforme de camuflaj, la bordul unui elicopter.

'Vissarion' şi-a strâns miile de adepţi într-o zonă izolată din Siberia pentru a crea un fel de Arcă a lui Noe, care să salveze omenirea de un cataclism pe care omul este pe cale să-l provoace.

'Biserica Ultimului Testament' nu trăia însă complet ruptă de lume, primind în mod regulat vizite ale presei.

Vissarion îşi crease o anumită notorietate în Rusia, iar unii dintre adepţii săi veneau din Europa Occidentală.

Discipolii lui Vissarion, care duc un trai autosuficient, spun că trăiesc în comuniune cu natura şi refuză carnea, alcoolul şi tutunul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?