Rusia susține că a doborât 50 de drone în cursul unui atac masiv ucrainean VIDEO

Rusia susține că a doborât 50 de drone în cursul unui atac masiv ucrainean VIDEO

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând astfel unul dintre cele mai mari atacuri asupra Rusiei de la izbucnirea conflictului din Ucraina, relatează Reuters.

O rafinărie din regiunea Smolensk a fost atacată cu drone FOTO via X/Nexta

O rafinărie din regiunea Smolensk a fost atacată cu drone FOTO via X/Nexta

Ministerul a precizat că 26 de drone au fost doborâte în regiunea Belgorod, zece în Briansk, opt în Kursk, două în Tula, precum şi câte o dronă în regiunile Smolensk, Riazan, Kaluga şi Moscova.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a declarat că doi civili au fost ucişi ca urmare a unui atac cu dronă.

El a spus ulterior că o femeie însărcinată şi copilul ei nenăscut au murit separat într-un spital din cauza rănilor suferite după ce Ucraina a bombardat satul Novaia Tavolzanka din districtul Şebekino.

Guvernatorul regiunii Kursk din Rusia, Roman Starovoit, a declarat pe aplicaţia Telegram că satul Tiotkino, care a fost frecvent supus bombardamentelor, a fost atacat cu muniţii cu dispersie. Nimeni nu a fost rănit.

Guvernatorul regiunii Smolensk din vestul Rusiei, Vasili Anokin, a declarat că o dronă ucraineană a lovit un depozit de combustibil peste noapte, incendiindu-l, în timp ce un atac asupra centrului regional a fost respins.

Nu există rafinării mari de petrol în regiunea Smolensk.

Guvernatorul a transmis pe aplicaţia sa de mesagerie Telegram că drona a atacat o instalaţie de combustibil şi energie din regiunea Kardim la ora două dimineaţa (23:00 GMT vineri), lovind un rezervor cu lubrifianţi de combustibil şi ulei. Pompierii se luptau cu incendiul, a adăugat el

„Ca urmare a muncii forţelor de apărare aeriană, aparatul a fost doborât. Cu toate acestea, în urma căderii resturilor, un rezervor cu combustibil şi lubrifianţi a luat foc", a spus el.

Guvernatorul a adăugat că nu este clar dacă oameni au fost răniţi în atac.

„În prezent, a fost respinsă o încercare de atacare a obiectivelor aflate pe teritoriul centrului regional. Vă rugăm să rămâneţi calmi şi să nu filmaţi activitatea forţelor de apărare aeriană. Serviciile de salvare şi de aplicare a legii (...) vă asigura siguranţa", a scris el într-un mesaj separat.

Atac masiv cu drone al Ucrainei

O sursă din serviciile secrete ucrainene a declarat pentru Reuters că Ucraina a efectuat un atac cu drone la scară largă în cursul nopţii, vizând instalaţii energetice care susţin producţia militaro-industrială rusă.

„Au fost lovite cel puţin trei staţii electrice şi o bază de stocare a combustibilului, unde au izbucnit incendii", a declarat sursa ucraineană, menţionând videouri de pe reţelele de socializare care arată incendii în diferite locuri.

Potrivit sursei, atacul cu drone a fost o operaţiune comună efectuată de serviciul de securitate SBU, agenţia de informaţii militare GUR şi Forţele pentru Operaţiuni Speciale din Ucraina.

Kievul nu confirmă şi nici nu neagă oficial că atacă rafinăriile din interiorul Rusiei, dar spune că instalaţiile sunt ţinte legitime, pentru că ajută efortul militar rus.

Rusia spune că atacurile ucrainene cu drone echivalează cu terorismul, scrie Agerpres.

Un corespondent rus de război a fost ucis de o dronă ucraineană

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu dronă ucraineană în sud-estul Ucrainei, a anunţat ziarul, citat de agenţiile Reuters şi France Presse.

Eremin, în vârstă de 42 de ani, a murit din cauza rănilor suferite după atacul unei drone ucrainene în timp ce se întorcea dintr-o deplasare la o unitate rusească din regiunea Zaporojie.

„Corespondentul de război al Izvestiei Semion Eremin a fost ucis la 19 aprilie în timpul unui atac al dronelor ucrainene în direcţia Zaporojie, unde se dusese să filmeze un reportaj", a anunțat publicația.

Atacul a avut loc vineri, în timp ce jurnalistul Semion Eremin şi echipa sa de filmare se întorceau de la un reportaj în satul din prima linie Priiutnoe, a precizat cotidianul, care are o linie pro-Kremlin, notează AFP.

„Echipa de filmare a lui Semion Eremine a fost atacată de mai multe drone inamice simultan. Prima lovitură şi-a ratat ţinta, dar a doua l-a atinst pe jurnalist care a murit din cauza rănilor".

Ultimul său reportaj a fost despre partea Rusiei în războiul cu drone, a spus Izvestia.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Izvestia a declarat că Eremin a trimis rapoarte despre multe dintre cele mai fierbinţi bătălii din regiunile de est ale Ucrainei în războiul de 25 de luni, inclusiv Mariupol, oraş asediat de trupele ruse timp de aproape trei luni în 2022.

De asemenea, el a transmis de la Marinka şi Ugledar, oraşe aflate în centrul multor luni de lupte grele.

Cel puţin 15 jurnalişti au fost ucişi în războiul din Ucraina de la invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, o organizaţie nonprofit ce promovează libertatea presei la nivel mondial.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?