Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina s-a desfășurat în mare parte pe uscat și în aer. Războiul terestru este unul greu disputat, istovitor, însoțit de atacuri aeriene brutale ale Rusiei asupra infrastructurii civile și de un răspuns lent, dar în creștere, ucrainean. Pe de altă parte, un punct focal mai puțin apreciat, dar vital al războiului, are loc pe apă, și anume în Marea neagră, unde, într-o competiție pentru control, Rusia a fost cea învinsă, se arată într-o analiză The Conversation.

Potențial, este o pierdere cu consecințe de amploare. Nu numai că limitează capacitatea Moscovei de a proiecta puterea pe glob prin mijloace navale, dar a atras după sine o cooperare din ce în ce mai strânsă a Rusiei cu China, în care Moscova devine partenerul junior.

Bătălia peste Marea Neagră

Tradițional, teoriile geopolitice au avut tendința de a simplifica excesiv politica globală. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acestea au clasificat țările fie ca puteri terestre, fie ca puteri maritime.

Gânditori precum geopoliticianul britanic Sir Halford Mackinder sau teoreticianul american Alfred Thayer Mahan au caracterizat puterile maritime drept țări definite de trăsături precum liberalismul democratic și comerțul liber. Prin contrast, puterile terestre au fost adesea descrise drept despotice și militariste.

În timp ce astfel de generalizări au fost folosite în trecut pentru demonizarea inamicilor, există și în prezent o tendință de a împărți lumea artificial în puteri terestre și maritime. Totodată, viziunea corespunzătoare, conform căreia războiul naval și cel militar sunt oarecum separate, s-a menținut.

Or, această categorisire conferă o impresie falsă a progresului Rusiei în războiul său din Ucraina. Deși în mod cert Moscova a înregistrat cu unele succese pe uscat și în aer, acest lucru nu ar trebui să abată atenția de la înfrângerea uimitoare a Rusiei în Marea Neagră, care determinat-o să se retragă de pe țărmurile ucrainene și să-și țină navele departe de front.

Țările maritime au două preocupări principale: trebuie să încerce să controleze părțile mării relativ apropiate de coastele lor sau „apele apropiate”; în același, cele ce au capacitatea și dorința încearcă să proiecteze putere și influență în „apele îndepărtate” de-a lungul oceanelor, care sunt apele apropiate ale altor țări.

Marea Neagră este o mare închisă și relativ mică, cuprinzând apele apropiate ale țărilor care o înconjoară: Turcia la sud, Bulgaria și România la est, Georgia la vest și Ucraina și Rusia la nord.

Controlul apelor din apropierea Mării Negre a fost contestat de-a lungul secolelor și a jucat un rol și în actualul război ruso-ucrainean.

Cucerirea Peninsulei Crimeea în 2014 i-a permis Rusiei să controleze portul naval Sevastopol. Astfel, apele apropiate ale Ucrainei au devenit de facto cele ale Rusiei.

Controlul asupra acestora a îngăduit Rusiei să perturbe comerțul Ucrainei, în special exportul de cereale către apele îndepărtate din Africa.

Însă acțiunile Rusiei au fost zădărnicite prin colaborarea României, Bulgariei și Turciei, care au permis trecerea navelor de marfă prin apele lor apropiate, în drum spre Bosfor și până la Marea Mediterană.

Astfel, Ucraina a avut posibilitatea să exporte între 5,2 milioane și 5,8 milioane de tone de cereale pe lună în primul trimestru al lui 2024. Înainte de război, exporturile erau de aproximativ 6,5 milioane de tone pe lună, comparativ cu 2 milioane de tone în vara lui 2023, când atacurile și amenințările erau în toi.

După aceea însă, eforturile de a restrânge controlul Rusiei asupra apelor apropiate ale Ucrainei în Marea Neagră și indisponibilitatea Rusiei de a înfrunta consecințele unor eventuale atacuri asupra navelor din apele apropiate ale țărilor NATO, au însemnat că Ucraina și-a prezervat capacitatea de a accesa apele îndepărtate și a obține venituri, menținându-și economia pe linia de plutire.

Rusia, alungată

Pe lângă faptul că i-a fost zădărnicită abilitatea de a perturba exporturile ucrainene, Rusia s-a aflat, de asemenea, sub atac naval direct din partea Ucrainei. Începând din februarie 2022, cu ajutorul dronelor de atac, Ucraina a scufundat sau a deteriorat cu succes nave rusești, subțiind flota rusă de la Marea Neagră, după ce a scufundat circa 15 de nave din flota sa antebelică, estimată la 36, și distrugând multe altele.

Astfel, Rusia a fost silită să limiteze utilizarea Sevastopolului și să își staționeze navele în partea estică a Mării Negre. Acum, nu poate funcționa eficient în apele apropiate pe care le-a dobândit prin cucerirea Crimeei.

Eșecurile navale ale Rusiei împotriva Ucrainei sunt doar cele mai recente dintre dificultățile sale istorice în proiectarea puterii maritime și tendința de a se concentra în principal pe apărarea apelor din apropiere.

În 1905, Rusia era zguduită de o pierdere navală dramatică în fața Japoniei. Cu toate acestea, chiar și atunci când nu a fost efectiv învinsă puterea maritimă a Rusiei a fost continuu sugrumată. În Primul Război Mondial, Rusia a cooperat cu Marina Regală Britanică pentru a limita activitatea comercială germană în Marea Baltică, precum și comerțul și raza militară a Turciei în Marea Neagră.

În al Doilea Război Mondial, Rusia s-a bazat pe sprijinul material al Aliaților și a fost blocată în bună parte în porturile sale din Marea Baltică și Marea Neagră. Multe nave au fost aduse aproape de casă sau lipsite de tunuri de artilerie sau de sprijin offshore în lupta teritorială cu Germania.

Între timp, în timpul Războiului Rece, deși Uniunea Sovietică a construit bărci rapide dotate cu rachete și unele portavioane, deplasarea sa în apele îndepărtate se baza pe submarine. Scopul principal al flotei sovietice mediteraneene a fost să împiedice pătrunderea NATO în Marea Neagră.

Or acum, Rusia a pierdut controlul asupra Mării Negre. Nu poate funcționa în aceste zone cândva sigure. Aceste pierderi îi reduc capacitatea de a proiecta puterea navală din Marea Neagră în Marea Mediterană.

Secundul Chinei

Confruntată cu o pierdere flagrantă în curtea sa și pusă într-o postură slabă în apele sale apropiate, Rusia își mai poate proiecta puterea în apele îndepărtate doar prin cooperare cu o Chină ce investește ea însăși masiv într-o capacitate navală la mare distanță.

Exercițiile navale comune din Marea Chinei de Sud, în iulie 2024, sunt o dovadă a acestei cooperări. Wang Guangzheng din Teatrul Sud al Marinei Armatei Populare Chineze de Eliberare a spus despre acest exercițiu: „patrula comună China-Rusia a promovat aprofundarea și cooperarea practică între cele două în mai multe direcții și domenii”. Cât despre viitor, el a susținut că exercițiul „a îmbunătățit în mod eficient capacitatea celor două părți de a răspunde în comun la amenințările de securitate maritimă”.

Această cooperare are sens în termeni pur militari pentru Rusia, un proiect reciproc avantajos de proiecție a puterii maritime. Dar este în mare măsură în beneficiul Chinei.

Rusia poate ajuta China să-și apere apele nordice apropiate și asigură accesul la apele îndepărtate prin Oceanul Arctic – o arenă din ce în ce mai importantă, în contextul în care schimbările climatice globale reduc obstacolele puse de gheață pe mare. Însă Rusia rămâne în foarte mare măsură partenerul junior.

Interesele strategice ale Moscovei vor fi susținute doar dacă corespund intereselor chineze. Mai exact, puterea mării se referă la proiecția puterii în scopul câștigului economic. China se va folosi probabil de Rusia pentru a-și proteja sfera de influență economică în apele îndepărtate din Africa, Pacific, Europa și America de Sud. Dar este puțin probabil să-și pericliteze aceste interese pentru obiectivele rusești.

Cu siguranță, Rusia are interese economice în zone îndepărtate, în special în Sahel și Africa sub-sahariană. În plus, securizarea intereselor Rusiei în Africa se adaugă prezenței navale în creștere a Chinei în Oceanul Indian în vederea asigurării propriilor interese economice globale. Însă cooperarea rămâne în beneficiul Chinei.

Strangulată în Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, singura cale la dispoziția Rusiei pentru a-și proiecta puterea navală este accesul la apele îndepărtate din Africa și Oceanul Indian, în calitate de partener junior al Chinei, care va dicta termenii și condițiile. Chiar dacă Rusia va obține victoria pe uscat în războiul său împotriva Ucrainei, aceasta nu va compensa incapacitatea sa de a proiecta singură puterea de-a lungul oceanelor.