Rusia reduce cu peste 40% livrările zilnice de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream

Rusia reduce cu peste 40% livrările zilnice de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream

„Livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream pot fi asigurate doar până la un volum de 100 de milioane de metri cubi pe zi, în loc de 167 de milioane de metri cubi pe zi cât se prevede”, anunţă într-un comunicat postat pe Telegram gigantul rus în domeniul gazelor naturale, transmite News.ro.

Tot marţi, surse Reuters au informat că Guvernul german pregăteşte un pachet de ajutor, în valoare de mai multe miliarde de euro, pentru grupul energetic Gazprom Germania, fosta subsidiară germană a grupului rus Gazprom, în ideea de a ajuta firma să acopere costurile mari cu achiziţiile apărute în urma războiului din Ucraina.

Discuţiile s-ar afla într-un stadiu avansat, iar un un acord, cu o valoare cuprinsă între cinci şi zece miliarde de euro, ar putea să se concretizeze chiar în această săptămână, iar banca publică de dezvoltare KfW va acţiona ca creditor, susţin sursele.

O sursă din interiorul Guvernului german a apreciat că un împrumut acordat de KfW ar fi „un instrument evident" pentru a ajuta Gazprom Germania, având în vedere importanţa companiei şi dificultăţile cu care se confruntă în prezent, dar a adăugat că valoarea împrumutului nu poate fi dezvăluită deoarece discuţiile nu s-au finalizat încă.

Companiile germane se confruntă în prezent cu o creştere a costurilor cu energia, ca urmare a impactului războiului din Ucraina, ceea ce obligă Guvernul de la Berlin să pună la punct un set de măsuri pentru a le oferi sprijin financiar firmelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!