Rusia recunoaşte că a pierdut 112 militari în războiul din Siria
Rusia a anunţat duminică, odată cu împlinirea a trei ani de când Moscova s-a implicat militar direct în războiul din Siria, că până în prezent în acest război 112 militari ruşi şi-au pierdut viaţa, transmite agenţia EFE.
Aproape jumătate dintre ei au fost ucişi în două catastrofe aeriene, respectiv 32 de militari morţi în luna martie în urma prăbuşirii unui avion AN-26 şi alţi 14 în recenta doborâre din greşeală a unui avion IL-20 de către antiaeriana siriană care ar fi fost dezorientată de un atac israelian.
Acest bilanţ a fost prezentat duminică de preşedintele Comisiei pentru Apărare din Senatul rus, Victor Bondarev. El a mai precizat că armata rusă a pierdut de asemenea în războiul sirian opt avioane, şapte elicoptere şi mai multe blindate, cele mai multe în urma unor atacuri ale jihadiştilor.
În opinia lui Victor Bondarev, acest bilanţ relativ redus al pierderilor arată că armata rusă 'a învăţat să lupte'. 'Criteriul principal al măiestriei militare nu este doar victoria în sine, ci preţul ei', explică oficialul rus, făcând comparaţia cu victimele din primii trei ani ai invaziei sovietice în Afganistan, când armata URSS a pierdut circa 4.800 de militari, plus 15 avioane, aproximativ 100 de elicoptere, 60 de tancuri şi circa 400 de blindate. El a amintit şi pierderile coaliţiei conduse de SUA în primii trei ani de lupte în Irak, când această coaliţia a pierdut 2.515 militari, dintre care 2.309 americani.
Dar alte surse neoficiale susţin că este posibil ca în războiul din Siria să fi murit şi sute de mercenari ruşi, recrutaţi de companii militare private, precum Wagner.
Intervenţia militară rusă în Siria a constat în special în sprijin aerian oferit trupelor terestre ale preşedintelui Bashar al-Assad, care a reuşit astfel să se menţină la putere şi să recucerească treptat teritoriile cucerite de rebeli într-un război care până la ora actuală a provocat peste 350.000 de morţi şi milioane de refugiaţi. Provincia nord-vestică Idlib este în prezent singurul teritoriu care mai este controlat de insurgenţi.AGERPRES