Rusia: Protest al luminilor organizat de susţinătorii lui Navalnîi de Ziua Îndrăgostiţilor

Rusia: Protest al luminilor organizat de susţinătorii lui Navalnîi de Ziua Îndrăgostiţilor

Susţinătorii opozantului rus Alexei Navalnîi, aflat la închisoare, au apelat duminică la o nouă formă de protest, după ce demonstraţiile masive recente au dus la peste 11.000 de arestări, relatează DPA.

Foto: (c) Anton Vaganov/REUTERS


Susţinătorii au fost chemaţi să aprindă lanterne, telefoane sau lumânări timp de 15 minute în această seară de Sfântul Valentin şi să posteze pe reţelele de socializare fotografiile cu acţiunile lor.

Foto: (c) Alexey Malgavko/REUTERS


Această acţiune descentralizată, care s-a desfăşurat sub sloganul "Iubirea este mai puternică decât frica", pentru a coincide cu Ziua Îndrăgostiţilor, a început în oraşul Habarovsk din Extremul Orient, unde se întunecă mai repede decât în capitala Moscova.

Foto: (c) Alexey Malgavko/REUTERS


Imagini postate de echipa lui Navalnîi pe Telegram au arătat susţinători din Habarovsk şi din oraşul siberian Irkuţk cu lămpi sau făcând inimi ori scriind 'libertate' în zăpadă folosind lumânări aprinse.

Foto: (c) Maxim Shemetov/REUTERS


În Tomsk, acolo unde Navalnîi a fost victima unui atac cu otravă în august, cineva a proiectat cuvintele "Iubirea este mai puternică decât frica" pe zidul unei clădiri înalte. La Vladivostok, un bărbat i-a spus aceste cuvinte partenerei sale înainte de a o cere în căsătorie.

Demonstraţia este un răspuns la "valul fără precedent de violenţă şi represiune" comise de forţele de securitate la manifestaţii precedente, au spus organizatorii în apelul la protestul inedit de duminică.

Foto: (c) ANATOLY MALTSEV/EPA


Această iniţiativă paşnică urmăreşte să îngreuneze orice acţiune a poliţiei. Kremlinul a transmis anterior că nu intenţionează "să se joace de-a şoarecele şi pisica", dar că persoanele care încalcă legea vor fi sancţionate.

Foto: (c) SERGEI ILNITSKY/EPA


Spre deosebire de protestele de la sfârşitul lui ianuarie, acţiunea cu lumini de duminică nu a fost oficial interzisă de autorităţi. Cu toate acestea, echipa lui Navalnîi a raportat percheziţii ale poliţiei la mai multe birouri ale sale în zilele precedente.

Foto: (c) Alexey Nasyrov/REUTERS


În oraşul Kazan, la circa 700 de kilometri est de Moscova, poliţia a arestat duminică nouă persoane după un marş care fusese aprobat împotriva represiunii poliţieneşti, conform organizaţiei de apărare a drepturilor civile OWD-Info.

La Moscova şi Sankt Petersburg, susţinătorii au fost lanţuri umane în cursul după amiezii pentru a-şi exprima solidaritatea cu soţia lui Navalnîi, Iulia, care acum ar urma să stea separată de soţul său mai mulţi ani.

Foto: (c) Evgenia Novozhenina/REUTERS


Acţiunea a fost de asemenea dedicată tuturor prizonierilor politici.

Navalnîi însuşi i-a trimis soţiei sale o urare pe Instagram de Ziua Îndrăgostiţilor. "Te iubesc", a scris opozantul sub o fotografie cu ei doi.

Iulia i-a răspuns prompt, postând o fotografie cu ea şi cu soţul său împreună pe o bancă. "Nu sunt tristă, ştiu că totul va fi bine", a scris ea.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”