Rusia nu trebuie să fie membră parmanentă a Consiliului de Securitate, afirmă ambasadoarea SUA la ONU
Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat joi că Rusia nu trebuie să fie membră permanentă a Consiliului de Securitate, relatează AFP.
Linda Thomas-Greenfield FOTO EPA-EFE
„Rusia este membră permanentă a Consiliului de Securitate. Nu ar trebui să fie, din cauza a ceea ce face în Ucraina, însă Carta (ONU, n. red.) nu permite modificarea statutului său de membră permanentă”, a afirmat diplomata în marja summitului pentru democraţie.
Declarația Lindei Thomas-Greenfield survine în contextul în care Rusia se pregătește să preia sâmbătă de la Mozambic, pe termen de o lună, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU.
Într-o convorbire purtată cu AFP, ambasadoarea SUA a subliniat că aşteaptă din partea Rusiei un comportament „profesionist”, însă şi-a exprimat unele îndoieli.
„Ne aşteptăm de asemenea să caute ocazii de a-şi duce mai departe campania de dezinformare împotriva Ucrainei, a Statelor Unite şi a tuturor aliaţilor noştri”, a menționat ea.
„Ne vom exprima cu fiecare ocazie îngrijorările privind acţiunile Rusiei”, a adăugat Linda Thomas-Greenfield.
Ambasadoarea SUA la ONU a promis totodată că țara sa va condamna acţiunile Rusiei şi va arăta întregii lumi „ce face şi consecinţele acţiunilor sale împotriva Ucrainei”.
Sursa: adevarul.ro