„Rusia nu câștigă” războiul, spun soldații ucraineni din prima linie. Moscova ar trebui să negocieze cu spatele la zid, nu Ucraina

„Rusia nu câștigă” războiul, spun soldații ucraineni din prima linie. Moscova ar trebui să negocieze cu spatele la zid, nu Ucraina

După trei ani de război, soldații din prima linie sunt revoltați de asumpția făcută de aliații țării lor potrivit căreia războiul lor împotriva Rusiei este pierdut și că Ucraina este cea care se află într-o poziție slabă de negociere, relatează The Independent.

Orașul Mariupol, aflat sub ocupație rusă, la trei ani de război FOTO EPA-EFE

Orașul Mariupol, aflat sub ocupație rusă, la trei ani de război FOTO EPA-EFE

„Ne-am săturat de lupte, dar nu au avut niciun rost dacă cedăm acum în fața lui Putin, așa cum vrea Trump. Așadar, vom continua să luptăm indiferent de ce spune oricine să facem”, spune un ofițer superior.

„Rusia nu câștigă în Ucraina. Nu pierd, dar practic nu câștigă”, subliniază Kallas, un ofițer superior dintr-o brigadă specializată care e desfășurată pe o mare parte a liniei frontului de 1.300 km.

„Inamicul realizează câștiguri foarte modeste la un cost enorm în oameni și echipament. Nu au niciun succes operațional de vreo însemnătate și cu siguranță nu au capacitatea să folosească nici pe departe cantitățile de artilerie și blindate din urmă cu câteva luni.”

Ucraina se menține în fața Rusiei în privința războiului cu drone și în regiunea Kursk, unde deține teritorii de anul trecut și unde forțele ucrainene folosesc cu succes tactici de manevră în stil NATO care le permit să atace, mai degrabă decât să apere tranșeele.

Kievul a primit aproximativ 232 de miliarde de dolari în ajutor militar și financiar din partea SUA și a Europei de la invazia pe scară largă a Rusiei în 24 februarie 2022. SUA au contribuit cu aproximativ jumătate din sumă, plus aproximativ 62 de miliarde de dolari în asistență de securitate.

Însă acum acest ajutor este pus la îndoială, administrația Trump angajându-se în „discuții de pace” cu Vladimir Putin asupra Ucrainei, cu aparenta excludere a Kievulului.

Ucraina a pierdut multe dintre cele mai bune trupe ale sale în trei ani de război, de când forțele de invazie ale Rusiei s-au năpustit peste frontieră și au fost aproape să ocupe capitala.

Invadatorii ruși au fost înfrânați de dârzenia multor ucraineni de rând, dar și a comandanților locali care au ignorat haosul de la vârful propriei armate și au perseverat.

Povestea lui „Achile”

„Achille” a fost un astfel de războinic, un veteran care s-a oferit voluntar în adolescență pentru a lupta împotriva primei invazii a Rusiei în 2014. La începutul războiului, lupta la sud de Izium, atunci în mâinile Rusiei, spulberând blindatele rusești lângă Kiev și ulterior blocând înaintarea Rusiei spre sud, spre Sloviansk. Grupul său de recunoaștere folosea un tanc pe care îl capturaseră și se mândrea că cu ajutorul lui distrusese o jumătate de duzină de tancuri rusești T-80 rusești într-o săptămână.

Un expert autodidact înarmat cu rachete Javelin furnizate de NATO și rachete antitanc LNAW furnizate de britanici, Ahile conducea misiuni de lovire și fugă. Ajunsese la o stare de epuizare și era posomorât Câteva săptămâni mai târziu, un obuz de tanc rusesc aproape că i-a zburat partea laterală a capului – de cealaltă parte era protejat de lansatorul Javelin de pe umăr.

Din grupul inițial al lui Ahile, de aproximativ 15 luptători, jumătate sunt morți sau grav răniți. Dar restul rămân neclintiți în hotărârea lor de a lupta mai departe, în eventualitatea în care un acord de pace nu oferă securitate țării lor, chiar dacă asta va însemna pierderea unor teritorii.

Soldații pun la îndoială momentul potrivit pentru a cădea la învoială cu Rusia

Soldații spun că nu înțeleg de ce tocmai în acest moment discuțiile se concentrează pe necesitatea ca Ucraina să caute să ajungă la pace cu Rusia.

Un fost ofițer MI6, specializat în afaceri rusești, este de aceeași părere. „Rusia ar trebui să fie cea care să fie în negocieri dintr-o poziție de slăbiciune”, a spus el. „Economia este în genunchi, depinde de prietenii nesiguri din Iran, China și Coreea de Nord, iar războiul său din Ucraina nu duce nicăieri”.

La începutul acestei săptămâni, expertul și autorul rus Owen Matthews a scris în The Independent: „Vara trecută, prețul ouălor a crescut cu 42%, al bananelor cu 48%, al roșiilor cu 39,5% și al cartofilor cu 25%. Rubla rusă și-a pierdut peste jumătate din valoare de când Putin a invadat Crimeea în 2014, iar peste 600 de miliarde de dolari din rezervele de valută ale Kremlinului sunt înghețate de băncile occidentale.”

Războiul din Ucraina consumă aproximativ 40% din bugetul public și, având în vedere amploarea pierderilor rusești în Ucraina, ceea ce Putin credea că ar fi un război rapid s-a transformat într-o fundătură. Institutul Tony Blair estimează că cheltuieli suplimentare de 40 de miliarde de dolari pentru a ajuta militar Ucraina ar fi suficiente pentru a ajunge la paritate cu Rusia.

Un argument faimos al lui Ronald Reagan arăta că Uniunea Sovietică poate fi pusă la pământ de cheltuielile occidentale. Tot la fel, mașinăria militară a Rusiei și economia acesteia pot fi făcute să se prăbușească, cu condiția ca Europa să fie pregătită să-și asume o parte din costurile financiare.

În Europa, există asumpția pregnantă că Ucraina nu mai poate rezista prea mult. Îngrijorarea a fost intensificată de administrația Trump, care a amenințat că va întrerupe finanțarea și sprijinul militar.

Trump crede că Ucraina fie a început războiul, fie l-a abătut asupra ei cu scopul declarat de a adera într-o zi la NATO. De asemenea, președintele american a susținut aproape fiecare principiu de negociere al Rusiei, precum și minciuna răspândită de ea conform căreia președintele Ucrainei nu are un mandat legitim în fruntea țării sale.

Zelenski, a spus el, este un „dictator” care a păcălit administrația Biden să finanțeze războiul din Ucraina cu 350 de miliarde de dolari. Întregul set de acuzații nu se bazează pe fapte, iar președintele SUA omite un un considerent important: Zelenski, în calitate de lider, este fața publică a apărării ucrainene împotriva Rusiei și cel însărcinat să obțină fonduri.

Dar el este o figură mai mare în fața celor din afara Ucrainei decât a celor din interiorul țării. Nu există cult al personalității, nu există „volodism”, așa cum există Trumpism și Putinism. Dacă președintele ucrainean ar demisiona mâine, lupta Ucrainei împotriva Rusiei nu ar fi deloc afectată.

În Ucraina, soldații din prima linie nu doresc decât armele de care au nevoie pentru a sili Rusia să se așeze la masa negocierilor, scrie The Independent.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Care ar fi, de fapt, miza reală a găbjirii generalului Zisu

2 LIVE Alegeri în Germania / Conservatorii germani (CDU / CSU) au câștigat / Alternativa pentru Germania (AfD), pe doi, un record pentru partidul de extremă d…

3 Cum e poza asta...

4 „România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic”

5 „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina” / Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda