Rusia l-a pus sub acuzare pentru spionaj pe fostul puşcaş marin american Paul Whelan
Rusia l-a acuzat joi de spionaj pe fostul puşcaş marin american Paul Whelan, arestat la 28 decembrie, a relatat agenţia de presă rusă Interfax, transmite Reuters.
Serviciul federal de securitate rus (FSB) l-a arestat vineri pe Whelan sub bănuiala de spionaj, dar nu a dezvăluit natura presupuselor sale activităţi.
Paul Whelan se afla în Rusia pentru a participa la căsătoria unui prieten şi nu are nimic să i se reproşeze, a declarat miercuri familia sa. El participa împreună cu alţi invitaţi la celebrarea acestei căsătorii în hotelul Metropol din Moscova când a dispărut, a precizat fratele său David pentru CNN.
Paul Whelan este vizat de o anchetă penală, a declarat FSB. Codul penal rusesc sancţionează spionajul cu pedepse de închisoare între 10 şi 20 de ani.
Departamentul de Stat al SUA a anunţat că Moscova l-a informat despre această arestare şi a cerut ca Whelan să poată beneficia de o vizită consulară, potrivit prevederilor Convenţiei de la Viena.
BorgWarner, o societate cu sediul în Michigan care furnizează piese de schimb fabricanţilor de automobile, a indicat că Paul Whelan avea un post de director în cadrul companiei, însărcinat în special cu securitatea în clădirile întreprinderii de la Auburn Hills (Michigan) şi în alte situri ale companiei.
Daniel Hoffman, fost şef al antenei CIA la Moscova, nu a exclus ca preşedintele rus Vladimir Putin să fi ordonat arestarea lui Whelan pentru a recurge la un schimb cu Maria Butina, o tânără rusoaică acuzată în SUA că ar fi vrut să se infiltreze în beneficiul Moscovei în unele organizaţii americane, între care şi puternica National Rifle Association (NRA). AGERPRES