Rusia: Kremlinul îi urează lui Aleksei Navalnîi "însănătoşire rapidă"

Rusia: Kremlinul îi urează lui Aleksei Navalnîi "însănătoşire rapidă"

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că îi urează "însănătoşire rapidă" opozantului Aleksei Navalnîi, aflat la reanimare într-un spital în Siberia după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, anturajul său suspectând că a fost otrăvit, relatează AFP.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului, se întorcea de la Tomsk la Moscova când avionul în care se afla a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Omsk din cauza degradării subite a stării sale de sănătate.

"Ştim că este într-o stare gravă. Ca în cazul oricărui cetăţean rus, îi urăm o însănătoşire rapidă", le-a declarat Peskov jurnaliştilor în legătură cu starea principalului opozant rus.

"Medicii fac mai mult decât posibilul. Se luptă pentru a-i salva viaţa", a spus în faţa presei Anatoli Kalinicenko, director adjunct al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Omsk, unde a fost internat opozantul de 44 de ani, fiind plasat la terapie intensivă şi conectat la un aparat de respiraţie artificială.

Kalinicenko a mai precizat că starea opozantului este "stabilă" şi a subliniat că este prea devreme pentru a se confirma teza otrăvirii.

Într-o declaraţie pentru Radio Echo din Moscova, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, s-a declarat convinsă că opozantul a fost victima unei "otrăviri deliberate".

"Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă", a scris ea pe Twitter.

Poliţia şi membri ai Comitetului de Anchetă, însărcinat cu cele mai grave cazuri penale, au ajuns la spitalul din Omsk, a anunţat Kira Iarmîş, adăugând că ei au cerut să vadă lucrurile personale ale lui Navalnîi.

Viaceslav Guimandi, directorul juridic al Fondului de Luptă împotriva Corupţiei (FBK) al opozantului, a scris pe Twitter că "nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că Navalnîi a fost otrăvit pentru activităţile şi poziţiile sale politice".

Principal opozant al Kremlinului, ale cărui dezvăluiri despre corupţia elitelor din Rusia sunt amplu distribuite pe reţelele de socializare, Aleksei Navalnîi a mai fost victima unor atacuri fizice în trecut. În 2017, a fost stropit în ochi cu un produs antiseptic la ieşirea din biroul său din Moscova.

În iulie 2019, în timp ce ispăşea o scurtă pedeapsă cu închisoarea, a susţinut de asemenea că a fost "otrăvit" cu o "substanţă chimică necunoscută".
Autorităţile au vorbit despre o "reacţie alergică" şi au dat asigurări că nu au găsit "nicio substanţă toxică".AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…