Rusia iese din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa

Rusia iese din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a denunţat marţi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), a cărui aplicare fusese deja suspendată de Rusia în 2007 şi care a fost semnat la începutul anilor '90 cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece - NATO şi Pactul de la Varşovia - să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive.

FOTO Shutterstock

FOTO Shutterstock

Proiectul de lege care denunţă participarea Rusiei la acest tratat a fost trimis preşedintelui Vladimir Putin pentru promulgare, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres .

Viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov, desemnat de Putin responsabil cu procesul retragerii Rusiei din tratatul CFE, a spus în faţa Dumei de Stat că „va fi nevoie de circa şase luni pentru ieşirea completă a Rusiei din acest tratat”.

„Vom transmite în mod public ţărilor NATO şi comunităţii internaţionale că tocmai Occidentul, prin acţiunile sale distructive, a făcut în aşa fel încât rămânerea noastră în tratat să fie pentru noi imposibilă”, a susținut oficialul rus.

„În condiţiile actuale a devenit total un vestigiu al trecutului”, a adăuga el.

Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), semnat în 1990 şi actualizat în 1999, a fost considerat la semnarea lui piatra unghiulară a arhitecturii de securitate în Europa, întrucât elimina avantajul cantitativ şi numeric pe care Uniunea Sovietică îl deţinea în privinţa armelor convenţionale, notează EFE.

Tratatul stabileşte pentru fiecare ţară în parte plafoane cu numărul de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie grea, avioane de luptă şi elicoptere de atac pe care ţările NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia (care formal încă exista la momentul semnării tratatului) le pot desfăşura între Oceanul Atlantic şi Munţii Ural.

După mai mulţi ani de dezacorduri între Rusia şi NATO, Moscova a suspendat în 2007 implementarea obligaţiilor ce-i reveneau în cadrul tratatului CFE, invocând atunci planurile Statelor Unite de a desfăşura elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi România, acţiune considerată de regimul Putin drept o ameninţare directă la adresa securităţii Rusiei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”