Rusia expulzează diplomaţi americani în replică la expulzarea unor membri ai misiunii sale la ONU
Rusia a decis să expulzeze diplomaţi americani ca retorsiune faţă de expulzarea de către Statele Unite a 12 membri ai misiunii diplomatice ruse la ONU, a indicat miercuri MAE de la Moscova, transmite AFP.
'La 23 martie, o notă cu lista diplomaţilor americani declaraţi ''personae non gratae'' a fost remisă responsabilului misiunii diplomatice americane care a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe' al Federaţiei Ruse, a comunicat instituţia.
Conform acesteia, decizia a fost luată ca răspuns la expulzarea de către Washington a unor membri ai misiunii diplomatice ruse la ONU, de la New York.
'Părţii americane i s-a notificat în mod ferm că orice gest ostil al Statelor Unite împotriva Rusiei va fi întâmpinat cu o ripostă hotărâtă şi adecvată', a mai afirmat comunicatul.
Departamentul de Stat de la Washington a confirmat primirea listei cu diplomaţii vizaţi şi a cerut Rusiei 'să pună capăt expulzărilor nejustificate de diplomaţi americani şi de personal al acestora', a transmis un purtător de cuvânt.
'Astăzi, mai mult ca oricând, este esenţial ca ţările noastre să dispună de personalul diplomatic necesar pentru a facilita comunicarea între guvernele noastre', a adăugat el.
SUA au expulzat la începutul lunii, în plină criză deschisă cu Rusia pe subiectul Ucrainei, 12 membri ai misiunii diplomatice ruse la ONU, acuzaţi de 'spionaj'.
Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a denunţat atunci un 'demers ostil' şi a afirmat că aceste acţiuni provoacă o 'decepţie profundă şi o respingere absolută' la Moscova. AGERPRES