O ampla analiza a actualei situatii provocate de santajul Rusiei la adresa Occidentului a fost data publicitatii de Desk Russie, un respectabil site lansat in mai 2021 de o echipa de specialisti in Rusia si Europa de Est: jurnalisti cu experienta, cercetatori, istorici, experti in probleme internationale.

Iata traducerea integrala a analizei de pe Desk Russie , intitulata „Ce inseamna ultimatumul rusesc catre Occident?”.

La 17 decembrie, Ministerul rus de Externe a prezentat doua proiecte de texte – un „Tratat intre Statele Unite si Federatia Rusa privind garantiile de securitate” si un „Acord privind masurile de asigurare a securitatii Federatiei Ruse si a statelor membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord [NATO]”. Scopul declarat al Moscovei este de a obtine „garantii legale de securitate din partea Statelor Unite si a NATO”. Moscova a cerut Statelor Unite si aliatilor sai din NATO sa indeplineasca fara intarziere cererile rusesti.

„Cele doua texte nu sunt redactate dupa principiul unui meniu, in care poti alege unul sau altul, ele se completeaza reciproc si ar trebui privite ca un intreg”, a declarat ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov. Cel de-al doilea text este un fel de garantie paralela, deoarece „Ministerul rus de Externe este pe deplin constient de faptul ca este posibil ca Casa Alba sa nu-si indeplineasca obligatiile si, prin urmare, exista un proiect de tratat separat pentru tarile NATO”. Nu este nimic de negociat, trebuie sa accepti totul ca un intreg.

Unele publicatii rusesti, cum ar fi site-ul Vzglyad, sunt deja triumfatoare: „Lumea de dinainte si lumea de dupa 17 decembrie 2021 sunt lumi complet diferite… Daca pana acum Statele Unite tineau intreaga lume sub amenintarea armelor, acum se afla sub amenintarea fortelor militare rusesti… Se deschide o noua era, apar noi eroi, iar un nou Danila Bagrov [personajul mafiotului patriot din popularul film Brat], ridicand pumnul greu si privindu-l in ochii interlocutorului sau, intreaba din nou incet: cat de puternic esti, americanule?”.

Un santaj orchestrat

Santajul rusesc este explicit si ii vizeaza atat pe americani, cat si pe europeni. Daca occidentalii nu accepta ultimatumul rusesc, vor trebui sa se confrunte cu „o alternativa militara si tehnica”, potrivit ministrului adjunct de externe, Alexander Grushko: „Europenii trebuie sa se gandeasca, de asemenea, daca vor sa evite sa faca din continentul lor scena unei confruntari militare. Ei au de ales. Fie iau in serios ceea ce li se pune pe masa, fie se confrunta cu o alternativa tehnico-militara”. Dupa publicarea proiectului de tratat, posibilitatea unui atac preventiv impotriva unor tinte NATO (similar celor pe care Israelul le-a aplicat Iranului), a fost confirmata de fostul ministru adjunct al apararii Andrei Kartapolov (Comisia de aparare din Duma): „Partenerii nostri trebuie sa inteleaga ca, cu cat mai mult timp taraganeaza examinarea propunerilor noastre si adoptarea unor masuri reale pentru a crea aceste garantii, cu atat mai mare este probabilitatea ca ei sa sufere un atac preventiv.”

Pentru ca lucrurile sa fie clare, Rusia a tras o „salva” de rachete hipersonice Zircon pe 24 decembrie. Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a comentat acest eveniment: „Ei bine, sper ca documentele [din 17 decembrie] vor fi mai convingatoare”. Editorialistul Vladimir Mozhegov a adaugat: „Care sunt argumentele noastre? In primul rand, bineinteles, aliatii nostri cei mai de incredere – armata si marina. Mai exact, racheta hipersonica Zircon (racheta ‘ucigas de portavioane’, cum este numita cu afectiune in Occident). Impactul rachetei Zircon sparge un distrugator ca pe o nuca. Mai multe Zirconii vor scufunda in mod inevitabil un portavion. Zirconul pur si simplu isi face treaba: impusca metodic portavioane uriase si stangace ca o arma la conserve.”

Un articol din ziarul digital Svpressa intitulat elocvent „Ultimatumul lui Putin: ‘Rusia, daca vreti, va ingropa toata Europa si doua treimi din Statele Unite in 30 de minute'” pune punctul pe i: „Kremlinul va trebui sa isi dovedeasca pozitia prin fapte. Probabil ca este posibil doar prin constrangere sa ii forteze pe parteneri sa se aseze la masa negocierilor. Din punct de vedere economic, Federatia Rusa nu poate concura cu Occidentul. Ramane razboiul”.

Expertul militar Konstantin Sivkov considera ca „pentru a aduce Statele Unite si NATO la masa negocierilor, este nevoie de un fel de super arma. Deocamdata, Rusia nu arata acest potential adversarilor sai. Dar el exista. Rusia are capacitatea de a folosi munitii superputere cu o capacitate de pana la 100 de megatone. […] Trebuie sa repetam ca nu suntem interesati de o lume fara Rusia, asa cum a spus odata Putin, si sa ne demonstram determinarea de a lovi daca NATO se extinde. Dupa aceea, va pot asigura ca ei [Occidentul] se vor teme. Nimic altceva nu ii poate opri. […] Este naiv sa ne bazam pe proceduri diplomatice. […] Miscarea Rusiei este un semnal ca vor fi luate deja masuri radicale. Voi ati refuzat, asa ca veti fi singuri de vina…”

Care este miza

Citind presa occidentala, avem impresia ca nu se intampla nimic. Occidentalii nu par sa inteleaga care este miza. Ei cred ca se decide doar soarta Ucrainei, care ii preocupa mai putin decat cea a Armeniei, judecand dupa pelerinajele candidatilor nostri la presedintie. Numerosi oficiali francezi gasesc normal ca Rusia sa revendice o sfera de influenta. Ei se aseamana cu cei care in 1939 credeau ca pretentiile lui Hitler se vor limita la Danzig. Cu toate acestea, este suficient sa ne uitam la textele propuse de Moscova pentru a intelege ca miza este cu totul alta.

Ultimatumul rusesc cere „stabilirea legala a urmatoarelor: renuntarea la orice extindere a NATO [spre est], incetarea cooperarii militare cu tarile post-sovietice, retragerea armelor nucleare americane din Europa si retragerea fortelor armate ale NATO pana la granitele anului 1997”. Rusia si Statele Unite se angajeaza sa nu desfasoare arme nucleare in strainatate si sa le retraga pe cele deja desfasurate, precum si sa elimine infrastructura de desfasurare a armelor nucleare in afara teritoriului lor.

Articolul 4 prevede, in parte, ca „Federatia Rusa si toti participantii care, la 27 mai 1997, erau state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, nu vor desfasura forte armate si armament pe teritoriul niciunui alt stat european, in plus fata de fortele stationate pe teritoriul respectiv la 27 mai 1997”. Iar articolul 7 precizeaza ca „participantii, care sunt state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, se vor abtine de la desfasurarea oricaror activitati militare pe teritoriul Ucrainei, precum si al celorlalte state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala”.

Aceasta include cele paisprezece state est-europene si balcanice care au devenit membre ale NATO in ultimii douazeci si patru de ani: „Astfel, pe langa spatiul post-sovietic, initiativa Moscovei include o gama larga de tari situate intre Europa de Vest si Rusia – in principal Polonia si statele baltice, care sunt vizate deoarece forte suplimentare ale Aliantei Nord-Atlantice au fost desfasurate acolo, asa cum s-a decis la summitul NATO de la Varsovia din 2016.”

Pe scurt, „initiativa rusa i-ar putea ajuta pe americani sa paraseasca in liniste Europa Centrala si de Est”, potrivit titlului unui articol postat de foarte oficialul think tank Russtrat. Dar nu este vorba doar de atat: „legatura stabilita intre conceptul de ‘interese fundamentale de securitate’ (care este introdus pentru prima data) si raza de actiune a rachetelor obliga Statele Unite sa se abtina sa intre in marile noastre (in principal Marea Neagra, dar si cele din nord: Marea Baltica, Barents, Okhotsk) si sa opreasca zborurile bombardierelor americane (tinand cont de raza de actiune reala a Tomahawks de aproximativ 1800 km), practic deasupra intregii Europe si a celei mai mari parti a Asiei. Acelasi lucru este valabil si pentru Japonia, pentru care acceptarea clauzelor tratatului inseamna de-ocuparea si lichidarea bazelor americane…”

In concluzie, „partile exclud desfasurarea de arme nucleare in afara teritoriului national si inapoiaza pe teritoriul national armele deja desfasurate in afara teritoriului national la momentul intrarii in vigoare a prezentului tratat”. Comentatorul Pyotr Akopov subliniaza: „Rusia si-a trasat acum foarte clar liniile rosii. [Acestea implica] nu numai refuzul de a extinde NATO spre est, ci si, asa cum se mentioneaza in proiectul de acord cu alianta, refuzul ‘de a desfasura orice activitate militara pe teritoriul Ucrainei, precum si al altor state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala'”. El adauga: „Este clar ca Statele Unite isi vor repatria armele nucleare doar atunci cand proiectul anglo-saxon de dominatie mondiala se va prabusi in cele din urma, dar este bine sa pregatim terenul… Daca Occidentul nu vrea sa observe liniile noastre rosii (mai exact, daca se preface ca nu vrea sa le observe), atunci este in primul rand problema lui, nu a noastra”.

Si ce ofera Rusia in schimbul tuturor concesiilor cerute Occidentului? Propune oare evacuarea Abhaziei, a Osetiei de Sud, a Crimeei, a Donbasului, din moment ce vorbeste despre revenirea la situatia din 1997? Nimic de genul acesta. In schimb, ea se declara gata… sa se angajeze sa nu ameninte securitatea americana. Ne amintim o gluma din timpul Razboiului Rece: „Ceea ce este al nostru este al nostru, ceea ce este al vostru este negociabil”.

Intr-un cuvant, Rusia cere ca NATO sa se sinucida si ca Statele Unite sa fie reduse la rolul de putere regionala. Potrivit lui Vzglyad, America este de fapt invitata „sa stea in spatele coloanelor sale Hercules (sic) si sa taca pe ‘insulele’ sale. Iar acest lucru inseamna ca, de facto (indiferent de raspunsul la aceste propuneri), ‘lumea americana’ ca atare pentru Rusia a incetat sa mai existe”. Ca urmare, Rusia va avea avantajul in Europa. Tarile din Europa Occidentala sunt deja luate ca atare, Moscova mizand pe bazinul de colaboratori pe care il cultiva de ani de zile in cadrul elitelor conducatoare europene: tocmai le-a trimis un semnal puternic prin numirea lui Francois Fillon in functia de director al gigantului petrochimic Sibur. Private de sprijinul american, tarile „rusofobe” care cristalizeaza rezistenta la hegemonia Moscovei nu vor trebui decat sa se plece in fata inevitabilului. Potrivit lui Russtrat, „Desigur, Polonia si tarile baltice vor fi nemultumite. Dar vor fi probabil singurele care se vor opune retragerii americane din Europa Centrala si de Est. La urma urmei, restul ‘tinerilor europeni’ se ghideaza dupa pozitia ‘nucleului’ Uniunii Europene [tarile din Europa de Vest] si nu au complexe antirusesti stabile”.

Acest „nucleu” „nu impartaseste sentimentele rusofobe si antirusesti [ale tarilor din Europa Centrala si de Est], este constient de inevitabila retragere americana din Europa Centrala si de Est si nu doreste sa intervina. […] Este mai bine pentru Statele Unite sa ajunga la un acord cu Moscova, descarcand in acelasi timp problema asigurarii securitatii Europei Centrale si de Est pe „nucleul” Uniunii Europene, Franta si Germania, care sunt in favoarea ‘autonomiei strategice’ a UE”.

Ryabkov subliniaza, pe buna dreptate, ca initiativa rusa are „un potential puternic pentru formarea securitatii europene”. La 18 decembrie, el a clarificat: „Noi propunem negocieri pe baza bilaterala cu Statele Unite. Daca implicam alte tari, pur si simplu vom ineca totul in vorbe si verbiaj. Sper ca americanii sa nu subestimeze cat de mult s-a schimbat totul, si nu in bine”.

Moscova mizeaza pe efectul demoralizator asupra Europei al acestei negocieri ruso-americane asupra soartei sale din care este nu exclusa si slabiciunea partii americane in absenta aliatilor europeni. Uniunea Europeana a dorit sa participe. Dar Moscova a impus cu fermitate formatul bilateral cu Washingtonul. Senatorul rus Alexei Puskov explica de ce: in opinia sa, tarile europene incearca sa participe la negocieri pentru a le sabota. Cu toate acestea, „perspectiva unor acorduri depinde doar de relatiile dintre Rusia si Statele Unite”. In opinia sa, doar autoritatile americane controleaza zborul bombardierelor lor in apropierea granitelor Rusiei si sunt, de asemenea, capabile sa desfasoare sisteme de rachete americane pe teritoriul Ucrainei. In timp ce tarile europene nu detin arme care ar putea ameninta Rusia si nu sunt independente in ceea ce priveste desfasurarea acestor arme pe teritoriul lor.

Pactul Ribbentrop-Molotov nu este niciodata departe in mintea liderilor de la Kremlin. Este, de asemenea, o chestiune de statut si o reflectare a obsesiei lui Putin de a sterge prabusirea URSS. Astfel, Nezavisimaya Gazeta subliniaza ca „Rusia a actionat ca mostenitor al URSS, a doua superputere, care se considera indreptatita sa negocieze cu Occidentul pe picior de egalitate”. Negociind de la egal la egal cu presedintele Statelor Unite, Putin le demonstreaza in acelasi timp rusilor ca pozitia sa de sef este recunoscuta de blestematii de occidentali. Sentimentul de injosire pe care rusii il traiesc in inimile lor prin supunerea la despotism dispare atunci cand vad umilinta Occidentului: si strainii se pleaca in fata lui Putin. Propaganda regimului stie sa cante aceste acorduri sensibile.

De ce acest ultimatum rusesc?

Este important sa intelegem ce l-a motivat pe Putin sa lanseze aceasta provocare catre tarile occidentale. Ca intotdeauna, comportamentul rusesc este dictat de o analiza atenta a „corelatiei de forte”, care, potrivit expertilor de la Kremlin, tocmai a inclinat in favoarea puterilor revizioniste antioccidentale. Dupa 20 de ani de pregatire pentru razboi, pozitia Rusiei este considerata mai puternica ca niciodata, potrivit think tank-ului Russtrat: „In urmatorul an si jumatate, Rusia va schimba considerabil echilibrul puterii globale. […] Situatia istorica actuala a Rusiei este unica. Statul s-a pregatit pentru provocarile majore care pot aparea sub presiunea critica. Au fost acumulate rezerve uriase, inclusiv aur. Au fost create si lansate planuri nationale de infrastructura financiara si informationala. Digitalizarea a inceput sa cuprinda intreaga economie, aducand-o la un nou nivel de competitivitate. Extinderea bazei noastre industriale, inclusiv in domenii de inalta tehnologie extrem de sensibile, avanseaza cu pasi repezi, iar ‘decalajul tehnologic’ se reduce. Am depasit dependenta critica in domeniul securitatii alimentare. […] In ultimii cinci ani, armata a fost lider mondial. In acest domeniu, ‘decalajul tehnologic’ este in favoarea noastra si nu face decat sa se mareasca… In plus, explozia inflatiei planetare provoaca o criza energetica, ceea ce ii face pe europeni, in mare parte, mult mai concilianti si exclude o blocare a aprovizionarii noastre cu energie, indiferent ce am face.” Daca Rusia si China isi vor coordona actiunile impotriva Ucrainei si, respectiv, a Taiwanului, „totul va deveni mult mai usor pentru noi. Si pentru China, de asemenea, de la care vom distrage atentia, ceea ce ne va elibera si mai mult mainile…” Pe scurt, „Rusia si-a restabilit ponderea pe scena internationala pana in punctul in care este capabila sa dicteze propriile conditii in configurarea securitatii internationale”. In ceea ce priveste „imperiul decrepit al Stars and Stripes, slabit de LGBT, BLM, etc., este clar ca nu va supravietui unui razboi pe doua fronturi”.

Pe de alta parte, Statele Unite se confrunta cu o criza fara precedent, cu o inflatie galopanta, penurie de aprovizionare, un presedinte slab, o societate mai divizata ca niciodata. Drept urmare, potrivit Irinei Alksnis de la RIA Novosti, „Rusia, precum si China si alte puteri care lucreaza la transformarea sistemului mondial […] au o fereastra de oportunitate pentru a accelera evacuarea Statelor Unite de pe tronul mondial prin cresterea presiunii asupra lor. Chiar daca slabirea Occidentului dureaza de ceva timp, crizele actuale indica faptul ca procesul a trecut la un nivel calitativ nou si, prin urmare, ar fi o prostie sa nu profitam de aceasta oportunitate. Cu atat mai mult cu cat, in ceea ce ne priveste, am finalizat propriile mecanisme si instrumente strategice – alternative la cele occidentale – necesare pentru buna functionare a economiei nationale si a relatiilor cu alte tari, fie ca este vorba de productia de bunuri, de reglementarile monetare, de difuzarea informatiilor etc…”.

De aici si abordarea Kremlinului: „Aceasta nu este o propunere de discutie, ci un ultimatum – o cerere de capitulare neconditionata. Occidentul nu are de ales decat sa-si piarda fata – daca nu se ridica mandru si nu intra in razboi cu Rusia. Judecand dupa modul in care Occidentul a inceput sa arate dezordine de partea cealalta, ei sunt constienti de acest lucru.” Amenintand cu razboiul, subliniaza RIA Novosti, „Moscova subliniaza ca Rusia este pregatita – din punct de vedere moral, tehnic si in orice alt sens al cuvantului – pentru orice evolutie a evenimentelor. Iar reputatia pe care si-a castigat-o in anii precedenti confirma faptul ca rusii vor fi intr-adevar gata sa foloseasca forta daca vor considera ca este necesar. Merita sa ne amintim cuvintele lui Vladimir Putin, care a declarat fara menajamente in aceasta vara ca, daca Rusia ar scufunda distrugatorul britanic responsabil de o provocare in largul coastelor Crimeei, nu ar exista consecinte majore: „Strigatele de revolta ale presei mondiale nu ar trebui sa fie socotite ca atare […] Nu, de data aceasta Occidentul va plati cu propriile maini”.

Evident, razboiul nu este lipsit de riscuri, ceea ce, speram, militarii rusi incearca sa ii transmita lui Putin. Sa ne intoarcem la analiza expertului militar Konstantin Sivkov, citata mai sus: intrucat fortele conventionale rusesti sunt insuficiente, „putem rezolva problema neutralizarii Europei si a Statelor Unite doar prin eliminarea fizica a acestora cu potentialul nostru nuclear… SUA si Europa vor disparea fizic. Nu va exista aproape niciun supravietuitor. Dar si noi vom fi distrusi. Cu exceptia cazului in care soarta Rusiei este mai buna, pentru ca avem un teritoriu mare. Adversarii nostri nu vor putea sa distruga totul cu lovituri nucleare. Prin urmare, procentul populatiei supravietuitoare va fi mai mare. Cu toate acestea, Rusia ca stat poate disparea in urma unui razboi nuclear pe scara larga. Se poate fragmenta”.

Dar sa ne intoarcem la punctul de cotitura din 17 decembrie. Factorul declansator pentru Kremlin a fost politica gresita a Casei Albe care, dupa dezastrul din Afganistan, a inmultit in aceasta toamna numarul emisarilor la Moscova, ceea ce a facut ca slabiciunea Statelor Unite sa fie si mai evidenta in ochii lui Putin: „Oficiali americani de rang inalt au facut calatorii frecvente la Moscova. Vizita directorului CIA, William Burns, in noiembrie, a fost a patra vizita a unui inalt oficial al Casei Albe de la reuniunea de la Geneva. Nu este greu de ghicit ca scopul vizitei personale a directorului CIA nu a fost nicidecum acela de a formula pretentii cu privire la Ucraina, asa cum a incercat sa o faca presa occidentala, ci de a incerca sa gaseasca un compromis. Confruntata cu prabusirea autoritatii internationale din cauza retragerii nereusite din Afganistan, Casa Alba era dornica sa gaseasca un acord cu Kremlinul.”

La 2 noiembrie 2021, Burns s-a intalnit cu secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Nikolai Patrusev si, probabil, cu presedintele Putin. Este o figura preferata la Kremlin: in 2005-2008, a fost ambasador in Rusia si „a gasit un limbaj comun cu Putin. Sobru si pragmatic, total lipsit de complexul mesianic caracteristic americanilor, Burns a sustinut intotdeauna refuzul de a extinde NATO spre est”. Vizita lui Burns a fost interpretata la Moscova ca un indiciu ca politica de linistire a prevalat la Washington si, prin urmare, ca o incurajare de a ridica miza si de a „prelua initiativa strategica”.

In esenta, gasim in aceste consideratii un substrat leninist. Statele Unite si aliatii lor europeni erau cei avuti ai ordinii internationale, principalii beneficiari ai sistemului existent, care le aducea privilegii disproportionate fata de contributia lor. Datorita crizei, hegemonia lor este in declin. Fostele state „proletarizate” prevaleaza, sub conducerea Rusiei. Si aici, Putin reia Razboiul Rece, de data aceasta cu un final fericit.

Ce este de facut?

Occidentalii trebuie mai intai sa perceapa situatia asa cum este, oricat de neplacuta ar fi ea pentru statele noastre democratice, mai obisnuite sa se angajeze inutil decat sa asigure conservarea lor. Pentru a face acest lucru, trebuie sa ne desprindem de minciuna ruseasca.

Prima minciuna se refera la presupusele preocupari ale Moscovei pentru securitatea Rusiei, la pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ea rachetele NATO desfasurate in tarile de frontiera. Este suficient sa citim textele citate mai sus pentru a vedea ca preocuparile „de securitate” avansate de Moscova nu sunt decat o perdea de fum, ca NATO insusi este considerat un tigru de hartie, asa cum lasa sa se inteleaga aici RIA: „Atlantii, in ciuda tuturor poftelor lor, nu vor intra intr-un conflict deschis cu Rusia, nu vor acest lucru si se tem de el. Chiar si strategii anglo-saxoni rezonabili inteleg ca Occidentul nu are forta de a mentine Ucraina pe orbita sa pentru mult timp, legile istoriei rusesti (ca si legile geopoliticii) vor functiona intotdeauna”.

Cand Moscova vorbeste despre „securitate” trebuie sa intelegem „dominatie rusa” si „impunitate”, pentru ca despre asta este vorba. In viziunea Kremlinului, tot ceea ce nu controleaza poate pune in pericol regimul. Acest lucru se poate vedea in politica interna rusa, unde oazele de libertate au fost secate una cate una in ultimele decenii. Ceea de ce se teme Moscova in Ucraina nu sunt cativa instructori NATO, ci libertatea. Vrea o Ucraina dezarmata pentru a-i putea intimida pe rebelii de la Kiev si pentru a instaura un regim urat de popor, deci total dependent de Kremlin. Rusia l-a lasat pe Aliev sa lanseze o operatiune impotriva Armeniei tocmai pentru ca presedintele Pachinian a fost ales de poporul armean impotriva marionetelor Kremlinului. Daca Rusia va reusi sa alunge Statele Unite din Europa, in curand se va simti amenintata de libertatile tarilor vest-europene si, sub pretextul asigurarii „securitatii” sale, va manifesta in tara noastra aceeasi determinare ca si in tara sa de a inrobi mass-media, de a eradica institutiile democratice si partidele independente. Inca de astazi, Lavrov cere demisia lui Stoltenberg, secretarul NATO, care, in opinia sa, „nu este la inaltimea sarcinii sale”.

O alta iluzie care trebuie inlaturata este ideea unei societati civile active in Rusia, care ar putea frana aspiratiile belicoase ale presedintelui Putin. Sondajele de opinie arata ca spalarea creierului de catre propaganda oficiala este foarte eficienta: 50% dintre rusii chestionati considera ca NATO si Occidentul in general sunt responsabili pentru actuala tensiune. 16 la suta dau vina pe Ucraina. Cei cativa opozanti ramasi critica foarte rar politica externa si abia daca denunta sovinismul gretos emanat de regimul lui Putin.

In cele din urma, sa mentionam vaca sacra democratica care trebuie sacrificata: credinta absoluta in virtutea „dialogului”, pe care majoritatea liderilor occidentali, de la Florence Parly la Mario Draghi, continua sa o sustina in raport cu Moscova. Dar nimic nu este mai periculos decat aceste schimburi la varf, care, orice s-ar spune, alimenteaza inevitabil in elitele conducatoare rusesti fie paranoia, fie iluzii de grandoare si intoxicare cu putere. Daca Occidentul este ferm, Kremlinul concluzioneaza ca Vestul vrea sa distruga Rusia; daca Occidentul ofera concesii, Kremlinul concluzioneaza ca Vestul este slab si ca presiunea ar trebui sa fie crescuta.

De foarte multe ori, cea mai buna politica cu Rusia este cea a tacerii si a distantei: nu faceti nimic, nu spuneti nimic si ramaneti pe pozitii. Agatatul de dialog cu orice pret, mai ales cand Moscova ne tine sub amenintarea armei ca un nebun care tine un ostatic, nu face decat sa ne arate slabiciunea si sa incurajeze Kremlinul sa escaladeze.

Mai presus de toate, trebuie sa incetam sa dam Razboiului Rece o conotatie peiorativa pe care nu o merita. Ministrul francez al apararii, Florence Parly, a declarat recent ca tarile occidentale trebuie sa evite escaladarea cu Rusia pentru a nu provoca un nou Razboi Rece. Atata timp cat ramanem in aceste cadre conceptuale, Rusia va castiga. Trebuie amintit ca Razboiul Rece a inceput in 1946, cand Occidentul a incetat sa cedeze in fata lui Stalin, dupa ce ii abandonase tarile din Europa Centrala si de Est. Datorita Razboiului Rece, tarile din Europa de Vest si-au pastrat libertatea.

Lectiile din 1946-1947 sunt inca relevante astazi. Pionierii Razboiului Rece au fost britanicii, care au format un bloc occidental in jurul nucleului anglo-francez si i-au convins pe americanii izolationisti sa ramana in Europa. In primavara anului 1947, guvernele francez, italian si belgian au expulzat ministrii comunisti, constienti de amenintarea legata de coloana a cincea a Moscovei in Europa. Aceasta vointa clara de a rezista lui Stalin a convins in cele din urma Washingtonul sa se angajeze in favoarea securitatii europene.

Am putea trage lectii din aceasta experienta astazi, in loc sa ne angajam intr-un razboi copilaresc cu Marea Britanie. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie sa invatam sa privim faptele in fata, sa gandim in termeni politici, in loc sa ne lasam purtati in deriva, fara carmaci, de pasiunile mediatice si de sondaje. In 1946-1947 stiam ca merita sa murim pentru libertate, lucru care este evident uitat astazi. Dupa Munchen, in 1938, Occidentului i-a fost rusine ca a abandonat Cehoslovacia in ghearele lui Hitler. Astazi abandonam cu lasitate Ucraina, dar nici macar nu ne dam seama de dezonoarea noastra, nici de pericolul de a ceda in fata unui agresor. Suntem ca bizantinii care discutau despre sexul ingerilor in timp ce fortele otomane distrugeau zidurile orasului. SURSA: aktual24.ro

Distribuie Distribuie Comentarii