Rusia construiește o mare bază militară în apropiere de Ucraina

Rusia construiește o mare bază militară în apropiere de Ucraina

Rusia a lansat lucrări pentru construirea unei baze militare care va putea primi mai multe mii de soldați și depozite de arme și muniții la 25 km de frontiera ucraineană, lângă orășelul Valuiki, nu departe de Soloti, au relatat locuitori ai regiunii, potrivit Le Figaro. În apropierea locului ales se află o cale ferată care leagă Soloti de Moscova și Lugansk, capitala uneia dintre cele două republici autoproclamate de separatiștii proruși în estul Ucrainei.

Potrivit unui apel la oferte de contracte publicat pe site-ul internet al guvernului rus zakupki.gov.ru, baza se va întinde pe o suprafață de 300 ha. În această săptămână, lucrători au început să ridice un gard într-un câmp situat în apropiere de Soloti pentru a delimita terenul. Un reporter de la Reuters care s-a arătat interesat de activitate a fost somat să se îndepărteze, fiind suspectat că ar putea fi 'spion ucrainean'. Mai multe dispozitive de construcții și o macara erau vizibile. 'Se construiește un adevărat oraș', a declarat localnicul Aleksandr Pancenko, a cărui casă se află în apropierea viitoarei baze.

Întrebat la Soloti, un bărbat care s-a prezentat drept reprezentant al Agenției federale pentru construcții speciale, ce are ca obiect de activitate instalații militare, a refuzat să vorbească despre lucrări, invocând secretul de apărare.

Potrivit unui document publicat pe site-ul guvernamental, viitoarea bază va servi pentru antrenamentul militarilor din artilerie, artileria antiaeriană și trupele blindate. Ea va cuprinde un centru de comandă și unul de comunicații, o cantină cu 2.000 de locuri, un complex sportiv cu piscină și terenuri de tenis, precum și o parte rezidențială cu peste o mie de apartamente.

Prima etapă a lucrărilor ar urma să fie finalizată în 29 aprilie 2016, precizează documentul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin