Rusia consideră furnizarea de muniţie cu dispersie către Ucraina drept un nou pas spre un război mondial

Rusia consideră furnizarea de muniţie cu dispersie către Ucraina drept un nou pas spre un război mondial

Rusia consideră că furnizarea de către SUA a muniţiei cu dispersie către Ucraina reprezintă încă un pas în direcţia unui nou război mondial, amintind totodată că în trecut Washingtonul a spus că utilizarea acestor dispozitive explozive „este o crimă de război”, transmite sâmbătă EFE.

FOTO: Twitter

FOTO: Twitter

„Washingtonul continuă să ridice miza în conflict (...). Implicarea profundă a Statelor Unite în conflictul din Ucraina, chiar şi fără muniţii cu dispersie, nu a fost niciodată pusă la îndoială”, a scris ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, pe contul Telegram al Ambasadei Rusiei în SUA.

„Cu toate acestea, nivelul actual al provocărilor americane este cu adevărat depăşit şi aduce omenirea mai aproape de un nou război mondial”, a susţinut ambasadorul rus.

Antonov a subliniat că SUA „sunt atât de obsedate de ideea de a învinge Rusia, încât nu îşi dau seama de gravitatea acţiunilor lor”.

În opinia sa, prin ajutorul militar oferit Ucrainei, Casa Albă „nu face decât să provoace mai multe victime şi să prelungească agonia regimului de la Kiev”.

Credem cu fermitate că armele occidentale nu vor sta în calea obiectivelor operaţiunii militare speciale care vizează eradicarea ameninţărilor la adresa securităţii Federaţiei Ruse, inclusiv a nazismului alimentat în Ucraina”, a continuat ambasadorul rus.

În opinia sa, muniţiile cu dispersie „sunt un gest de disperare”, iar furnizarea de către SUA a acestora către Ucraina „vorbeşte despre neputinţa” partenerilor occidentali ai Kievului în privinţa desfăşurării războiului, care a intrat sâmbătă în cea de-a 500 zi.

„Cu toate acestea, ei refuză să-şi recunoască eşecurile şi prăbuşirea încercărilor Forţelor Armate ucrainene de a lansa o ofensivă împotriva regiunilor ruse. De aceea comit noi nebunii”, a declarat Antonov.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a adus în discuţie pe canalul ei de Telegram cuvintele fostului secretar de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, care ar fi spus la 28 februarie 2022 că folosirea muniţiilor cu dispersie „este o crimă de război”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri