Rusia avertizează cu desfăşurarea de arme nucleare şi rachete hipersonice în Kaliningrad, dacă Suedia şi Finlanda ar adera la NATO

Rusia avertizează cu desfăşurarea de arme nucleare şi rachete hipersonice în Kaliningrad, dacă Suedia şi Finlanda ar adera la NATO

Unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin a avertizat, joi, NATO, că, dacă Suedia și Finlanda se alătură alianței militare conduse de SUA, Rusia va disloca arme nucleare și rachete hipersonice într-o enclavă a sa din Europa.

Finlanda – care împarte o graniță de 1.300 km cu Rusia – și Suedia iau în considerare aderarea la alianța NATO. Finlanda va lua o decizie în acest sens în următoarele săptămâni, a declarat, miercuri, prim-ministrul Sanna Marin.

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că, în cazul în care Suedia și Finlanda se vor alătura NATO, Rusia va trebui să își consolideze forțele terestre, navale și aeriene în Marea Baltică. Medvedev a ridicat, de asemenea, în mod explicit, amenințarea nucleară, spunând că nu se mai poate vorbi despre un „statut non-nuclear al Balticii” – unde se află şi exclava rusă Kaliningrad, între Polonia și Lituania. „Nu se mai poate vorbi despre un statut non-nuclear pentru Marea Baltică – echilibrul trebuie restabilit”, a spus Medvedev, care a fost președinte al Rusiei din 2008 până în 2012.

El a adăugat că speră ca Finlanda și Suedia să dea dovadă de raţiune. În caz contrar – a spus Medvedev – acestea vor trebui să accepte ideea că vor avea în apropierea lor arme nucleare și rachete hipersonice.

Întrebat cum vede posibila aderare a Suediei și a Finlandei la NATO, ca urmare a acestui avertisment din partea Rusiei, un oficial al Departamentul de Stat al SUA a spus că nu există nicio schimbare în poziția Washingtonului și a repetat că „ușa deschisă a NATO este o ușă deschisă”. „Fără să vorbim despre vreo țară în special, nu am fi îngrijoraţi că extinderea unei alianțe defensive ar face altceva decât să promoveze stabilitatea pe continentul european”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un briefing. Rusia are cel mai mare arsenal de focoase nucleare din lume și, alături de China și Statele Unite, este unul dintre liderii mondiali în tehnologia rachetelor hipersonice.

Lituania a spus că amenințările Rusiei nu sunt nimic nou și că Moscova a desfășurat arme nucleare la Kaliningrad cu mult înainte de războiul din Ucraina. NATO nu a răspuns, deocamdată, avertismentului Rusiei. Totuși, posibila aderare a Finlandei și a Suediei la NATO – fondată în 1949 pentru a asigura securitatea occidentală împotriva Uniunii Sovietice – ar fi una dintre cele mai mari consecințe strategice ale războiului din Ucraina.

Finlanda și-a câștigat independența față de Rusia în 1917 și a purtat două războaie împotriva acesteia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma cărora a pierdut un teritoriu. Joi, Finlanda a anunțat un exercițiu militar în vestul teritoriului său, cu participarea Marii Britanii, a SUA, a Letoniei şi Estoniei. Suedia nu a mai luat parte la niciun război de 200 de ani. Politica sa externă s-a concentrat asupra sprijinirii democrației și a dezarmării nucleare./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 14 aprilie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”