Rusia: Autorităţile încearcă să descurajeze manifestaţiile prevăzute pentru sâmbătă; purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, condamnată la 9 zile de închisoare
Un tribunal rus a condamnat-o vineri pe Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a opozantului rus Aleksei Navalnîi - cea mai virulentă voce critică împotriva Kremlinului din tabăra opoziţiei ruse -, la nouă zile de închisoare pentru promovarea protestelor convocate pentru sâmbătă în sprijinul militantului anticorupţie, aflat în prezent în arest preventiv, relatează EFE.
'M-au condamnat la nouă zile', a scris Iarmîş pe contul său de Twitter, după pronunţarea sentinţei în urma unui proces care nu a durat nici cinci minute, conform avocatei sale, citată de AFP.
În pofida condamnării, ea a insistat cu apelul său către susţinătorii lui Navalnîi pentru a se mobiliza sâmbătă în toată ţara.
'Ei bine, ştiţi ce trebuie să faceţi. La 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre', îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis prin Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova şi în regiuni au fost reţinuţi în ultimele 48 de ore.
Veronika Poliakova, avocata Irinei Iarmîş, a anunţat că va contesta sentinţa luni, potrivit Interfax.
Iarmîş a fost reţinută joi seara, după o percheziţie la domiciliul său, la scurt timp după reţinerea unei alte colaboratoare a lui Navalnîi, Liubov Sobol, om politic şi avocată la Fondul împotriva corupţiei (FBK), fondat de Navalnîi.
Aleksei Navalnîi a fost arestat duminică seara la punctul de control de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, la revenirea sa în Rusia din Germania, unde s-a aflat timp de cinci luni după otrăvirea cu agent neurotoxic noviciok în Siberia, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, după cum susţine el.
Direcţia penitenciarelor din Rusia l-a acuzat pe opozant că a încălcat condiţiile eliberării condiţionate în cazul unei sentinţe de condamnare la 3,5 de închisoare cu suspendare pentru delapidare în 2014, cerând convertirea sentinţei în una reală, chiar dacă CEDO între timp a declarat ilegală sentinţa.
După arestarea sa, echipa lui Navalnîi i-a îndemnat pe simpatizanţii acestuia să iasă în stradă sâmbătă în 90 de oraşe din Federaţia Rusă, manifestaţii despre care autorităţile ruse spun că nu sunt autorizate şi că vor lua măsuri drastice împotriva participanţilor.
Iulia Navalnaia, soţia opozantului rus, şi-a făcut publică intenţia de a manifesta sâmbătă la Moscova. 'Voi ieşi în sprijinul unei persoane temerare şi neînfricate, vânată şi a cărei ucidere s-a încercat, şi care în ciuda tuturor nu renunţă niciodată', a scris ea pe Instagram.
În faţa acestei mobilizări prevăzute pentru sâmbătă, Kremlinul, Parchetul şi Ministerul de Interne au avertizat împotriva participării la aceste acţiuni de stradă.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a reiterat vineri că astfel de manifestaţii sunt 'ilegale', lăsând să se înţeleagă că va exista o intervenţie în forţă din partea poliţiei.
Roskomnadzor, Serviciul federal pentru controlul în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă, a ameninţat reţelele de social media cu amenzi în faţa multiplicării apelurilor la proteste, în special platformele Tik Tok şi VKontake (VK), echivalentul rusesc al Facebook.
Potrivit lui Roskomnadzor, aceste două platforme, dar şi YouTube, proprietate a Google, s-au conformat parţial cererilor sale şi au suprimat o parte dintre mesajele care invitau la manifestaţii.
De asemenea, Ministerul Educaţiei le-a cerut părinţilor să-şi 'împiedice' copiii să participe la manifestaţiile de sâmbătă.
În ultimele zile, mii de videoclipuri şi mesaje în sprijinul lui Navalnîi au circulat pe Tik Tok, o platformă deosebit de populară în rândul adolescenţilor ruşi, inclusiv apeluri de a ieşi la manifestaţii, sfaturi pentru cum să nu fie arestaţi sau înregistrări video în care se poate vedea înlocuirea portretului lui Vladimir Putin cu cel al lui Aleksei Navalnîi în multe clase la şcoli din Moscova şi din regiuni, conform AFP şi Meduza.AGERPRES