Rusia: Arestul la domiciliu al purtătoarei de cuvânt a lui Navalnîi, prelungit cu şase luni

Rusia: Arestul la domiciliu al purtătoarei de cuvânt a lui Navalnîi, prelungit cu şase luni

Un tribunal din Moscova a prelungit miercuri cu şase luni arestul la domiciliu al purtătoarei de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, a anunţat un aliat al opozantului, relatează AFP.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, este în arest la domiciliu din februarie după ce autorităţile au acuzat-o că a încălcat restricţiile privind COVID-19 în timpul unei manifestaţii de susţinere a opozantului.

"Plasarea în arest la domiciliu a Kirei Iarmîş a fost prelungită cu jumătate de an", a precizat miercuri pe Twitter Ivan Jdanov, un apropiat al lui Navalnîi.

Avocata sa, Veronika Poliako, a declarat la postul de televiziune Dojd TV că menţinerea Kirei Iarmîş în arest la domiciliu va dura cel puţin până la 6 ianuarie.

Kira Iarmîş face parte dintre apropiaţii lui Navalnîi care sunt supuşi unor presiuni puternice în Rusia, în contextul reprimării tot mai puternice de către autorităţi a mişcării opozantului.

Ea a devenit purtătoare de cuvânt a lui Navalnîi în 2014, după ce a lucrat alături de el când era candidat la alegerile municipale din Moscova.

Ivan Jdanov, care a condus fondul de luptă împotriva corupţiei al lui Navalnîi, responsabil de anchete asupra neregulilor elitelor ruse, a fost plasat de autorităţile ruse pe o listă de persoane căutate şi este ţinta mai multor anchete penale.

Jdanov şi mai mulţi alţi aliaţi de prim-plan ai lui Navalnîi au părăsit Rusia şi trăiesc în exil.

În septembrie vor avea loc alegeri legislative în Rusia, iar în aşteptarea acestui scrutin autorităţile au clasat drept 'extremiste' organizaţiile mişcării lui Aleksei Navalnîi, determinând lichidarea lor şi interzicându-le susţinătorilor săi să candideze.AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei