Rusia anunţă o creştere a efectivelor sale militare în Extremul Orient
Rusia îşi sporeşte prezenţa militară în Extremul Orient ca răspuns la creşterea tensiunilor în această regiune extinsă, a declarat ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, joi, informează Reuters.
În afirmaţiile citate de site-ul web al Ministerului rus al Apărării, Şoigu a spus că suplimentarea de trupe se face din cauza creşterii tensiunilor în "direcţia strategică estică", referindu-se la o zonă care cuprinde frontiera estică a Rusiei cu China şi regiunea extinsă Asia-Pacific.
Serghei Şoigu nu a precizat care sunt noile ameninţări ori unde vor fi trimise trupele suplimentare. El a promis 500 echipamente tehnice noi şi modernizate în regiune, precum şi unele îmbunătăţiri ale Flotei ruse a Nordului.
Aleksandr Gabuev, analist la Centrul Carnegie din Moscova, a declarat că Rusia se asigură că are suficiente capacităţi militare într-o zonă în care conflictele s-ar putea declanşa, menţionând riscul în creştere al unei confruntări navale între Statele Unite şi China.
"Rusia nu poate fi lăsată fără apărare şi, de asemenea, trebuie să îşi facă operative capacităţile de acolo, în termeni de forţă aeriană, apărare şi personal", a spus el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că îngrijorările Rusiei în Extremul Orient se concentrează asupra acţiunilor puterilor din afara regiunii, fără a specifica ţări sau conflicte.
"Toate acestea, evident, nu contribuie la stabilitatea acestei regiuni"', a spus Peskov.
Extremul Orient Rus a cunoscut recent una dintre mişcările de protest antiguvernamentale cele mai durabile în cele două decenii de când se află la putere preşedintele Vladimir Putin. În Habarovsk, oraş situat în apropiere de frontiera chineză, au avut loc săptămâni de demonstraţii împotriva arestării unui lider politic local. AGERPRES